O mica pauza


Nu imi vine sa cred ca am obosit atat de repede. 😦

Dupa doar cateva articole ma gasesc in pana de inspiratie chiar daca albumul lui Cheryl mai are putin si apare, chiar daca ascult Adele zilnic si nu ma mai plictisesc de ea.

In aceste zile nu am reusit sa imi adun gandurile, am scris doar un poem. Poate ca soarele isi face efectul si in cazul meu ca in acele zile de vara cand trebuia sa invat si priveam lumea din afara geamului care ma astepta in timp ce eu citeam Rebreanu, Eliade, Stanescu, in timp ce rezolvam integrale, matrici si ecuatii de gradul 2, in timp ce compuneam argumente in engleza si franceza.

Acum nu mai fac nimic din aceste lucuri dar lumea de afara tot ma asteapta, sugerandu-mi ca ar fi cazul de incetez sa visez, sa ies din refugiul propriei mele minti si ma intalnesc cu realitatea. Si eu ma gandesc la faptul ca ar fi cazul si de aceea iau o mica pauza nu inainte de a va ilustra a doua minune a lumii – Iubirea.

Poate v-ati intrebat, voi, putinii si dragii mei cititori, ce naiba reprezinta titlul ultimului articol postat. Ei bine, eu m-am gandit sa va arat care sunt cele 7 minuni ale lumii in opinia mea, ceea ce vad eu la oamenii care imi sunt alaturi si la cei pe care ii idolatrizez. Am vazut curaj, iubire, alte 5 minuni despre care voi scrie mai tarziu. Acum trebuie sa plec, poate voi cauta alte minuni prezente in sufletul persoanelor. Sunt increzatoare ca voi gasi!

A doua minune a lumii – Iubirea

 

 

Tot ce este mare in aceasta lume

Devine mic in preajma noastra

Ingenunchem magia unei zane

Caci stapanim iubirea, pasare maiastra.

Nu-ti cer sa imi arati imagini apocaliptice

Chiar daca totul are un sfarsit, nu vreau sa il aflu

Nu caut un al doilea chip al fiecarui lucru

Si nu astept sa plec din bratele fericirii.

Eu vreau sa fiu cautata pentru ca am rapit-o

Si sa nu dorm din pricina grijii mele

Sa-mi simt inima batand in ritmul cel mai dulce

Sa te privesc acum, sa te iubesc pe vecie.

Tu stii ca toate aceste cuvinte se prabusesc

doar pe hartie pentru ca nu stiu sa zboare.

Poate nu iti voi spune niciodata ce gandesc

Dar le-ai citi acolo unde ar exista legate.

Nu as dezvalui nimanui secretele iubirii

Caci ele doar se canta, se scriu si se simt

Ca nebanuite metafore ascunse in simplitatea lumii

Dupa o usa inchisa ce provoaca amagire.

Anunțuri

Prima minume a lumii – Curajul


Mi-am promis ca nu voi mai scrie in toiul noptii si nu m-am tinut de cuvant. Rar o fac, am un caracter grozanic. Totusi, in intervalul zilelor in care am facut acest juramant, mai apoi nerespectat, mi-am propus sa duc la capat acest proiect, sa pun pe blogul abia format rezultatul tuturor ideilor pe care le-am acumulat in timpul absentei mele virtuale si sociale.
Social inca lipsesc. Nu ma pot obisnui cu lumea din exterior, cu acele multe figuri noi care imi zambesc, ascunzand parca faptul ca eu sunt diferita de ei, ca nu voi fi niciodata asemenea lor deoarece imi arata de fiecare data faptul ca nu voi ma gasi printre ei persoana careia nu i-as fi prevazut niciodata sfarsitul, persoana pe care am abandonat-o atunci cand se scufunda tot mai adanc in uratenia vietii. Am facut acest lucru din frica, din lasitate, regretand de sute de mii de ori.
In cinstea ta, pentru a ma pedepsi!

 

1.

Andrei se daruia cartii pe care o citea, lasandu-se purtat pe taramuri necunoscute de cuvintele care ii treceau prin fata ochilor. Nimic nu il atragea mai mult decat o carte frumoasa. Ii placea sa petreaca ore intregi in biblioteca si sa aleaga cartile pe care urma sa le citeasca de parca intreaga lui viata ar fi depins de alegerea sa. Astazi era absorbit de paginile unei iubiri si chiar daca Dino Buzatii ii era necunoscut se simtea pregatit sa ii stranga mana autorului si sa isi arate profunda admiratie pe care incepuse sa o nutreasca pentru el insa nici cea mai puternica vraja nu l-ar fi impiedicat sa auda zgomotul loviturii in perete facuta de catre acel pumn mare, puternic si rau pe care incepuse sa urasca.
– Toti in bucatarie, urla tatal sau.
Andrei inchise cartea si se grabi spre incaperea in care se afla restul familiei sale. Mama era in fata aragazului, punand mancare in farfurii. Andrei privi veasul de pe perete. Era ora 8. Nu ii mai era de mult foame. Se resemna programului impus de catre tatal sau si se aseza la masa, salutandu-l. Nu obtinu niciun raspuns. Mirosul de alcool ii inunda narile si, din instinct, duse mana la gura. Tatal il observa.
– Adu-mi vinul si toarna-mi in pahar, ordona.
Andrei se supuse, luand sticla din frigider si paharul de pe tava aflata pe masa.
– Azi nu am avut pauza de pranz pentru ca a trebuit sa muncim mai mult. Sunt lihnit! Ce ai facut de mancare.
– Supa de cartofi.
– Iar?? Dar din toti banii pe care ti-i dau nu poti cumpara un kilogram de carne sa faci o mancare mai buna?
– Nu mi-au ajuns.
– Pe ce ai dat banii, de nu ti-au ajuns.
– Am platit datoriile, i-am cumparat niste carti lui Andrei.
– Carti lui Andrei? De cand Andrei are nevoie de carti pentru scoala?
Andrei isi privi mama intrebator. Mama il privi la randul ei, indemnandu-l sa ii ofere tatalui raspunsul cuvenit.
– Mi-au trebuit pentru urmatorul semestru. Aveam nevoie pentru…aaa… olimpiada.
– Eu muncesc pentru olimpiada ta?
– Imi pare rau!
– Sa nu se mai repete! Sa nu mai aud asemenea prostii, striga barbatul, batand cu pumnul in masa, timp in care Andrei se grabi sa ii puna din nou vin in pahar.
In minutele care urmara se auzira doar zgomotele tacamurilor si al vinului varsat in paharul tatalui sau de catre Andrei. Gandurile mamei care statea cu capul plecat, intotdeauna cu capul plecat, privind supa din farfurie, zburau departe de baiatul care voia cu orice pret sa le ajunga. Andrei stia ca mama sufera fara sa stie cum i-ar putea curma suferinta si de ce a ajuns mama sa fie maltratata de un astfel de barbat. Ii zambi, privind-o cu dragoste dar mama nu il vedea nici de aceasta data.
Barbatul se ridica de la masa, aratandu-le celor doi ca ar trebui sa faca acelasi lucru. Mama se grabi sa stranga farfuriile si sa le spele. Andrei se inchise in camera lui. Intunericul cuprinse deja intreaga incapere si nu voia sa aprinda lumina doar pentru a citi. Se intinse in pat fara sa reuseasca sa doarma. Obisnuia sa ramana treaz pana tarziu gandindu-se la zeci de lucruri in acelasi timp, nereusind sa gaseasca raspunsurile intrebarilor sale. Zgomotele din camera parintilor sai se faceau tot mai puternice. Auzea sopatele si suspinele inecate ale mamei sale, auzea zgomotul facut de palmele tatalui sau pe fata ei, simtea lacrimile femeii pe propria fata. Tacere pentru 10, 20,poate 30 de minute. Inca nicio rezolvare. Soaptele tatalui sau, tonul vocii in continua crestere, tipetele lui. O alta palma, miscari carora nu le deslusea intelesul, gemete si injuraturi. Din nou liniste. Sforaitul tatalui si tacerea mamei. Zgomotele se mutara in mintea lui Andrei si urmau sa il bantuie iar intrega noapte.

 

 

– Frate, situatia despre care imi vorbesti trebuie sa ia sfarsit. Chemati Politia, orice Asociatie pe care o stiti.
– Iar? Ultima data cand am facut acest lucru a trebuit sa chemam si Salvarea. Am stat 2 saptamani cu mana rupta iar mamei i-au ramas niste cicatrici inspaimantatoare pe brate.
– Fugiti atunci. Andrei, acea bestie trebuie pedepsita. Daca voi veti pleca, va muri incecat in alcool si sugrumat de propria lui prostie
– La cine. Am fost la bunica dar ea a organizat o intalnire de impacare reusind sa il tina pe tata treaz timp de 2 luni. Mama a inteles mesajul si a trebuit sa plecam din casa ei.
– Frate, dar trebuie sa faceti ceva. Timpul nu are mila si se pare ca nici tatal tau. Daca lasi zilele sa treaca fara sa faci nimic, ar trebui sa te astepti la o tragedie.
„O tragedie”, repeta Andrei in timpul in care isi parcurgea drumul spre casa. „S-ar putea intampla oricand. Trebuie sa o salvez pe mama, trebuie sa gasesc o solutie.” O persoana aflata in fata lui ii oferi un pliant pe care, indiferent, in baga in buzunar relunadu-si drumul. Pasii pe care ii parcurgea nu ii ofereau nicio solutie. Isi privi ceasul. Tatal sau trebuia sa fie acasa. Linistea din spatele usii il contrazicea. O deschise si privi in bucatarie anuntandu-si mama ca a sosit. Nu era nimeni. Isi lasa geanta pe hol si se indrepta spre dormitorul parintilor sai vazand-o intinsa pe pat. Se gandi ca dormea si se apropie de ea pentru a o trezi. Fata ii era inundata de sange. Cele mai mari temeri ale lui prindeau o forma infricosatoare vazandu-l pe tatal sau iesind din baie. Mainile ii miroseau a sapun dar Andrei reusi sa vada murdaria care se imprimase in piele.
Tudor il privi cu dispret.
– Totul s-a intamplat numai din vina ta. Am gasit banii astia in sifonierul tau. Dupa ce ca esti un hot nenorocit mai esti si prost incat sa ascunzi banii in casa.
Andrei privi banii. Erau 1000-2000 de lei; nu ar fi reusit sa stranga niciodata o astfel de suma de bani.
– Nu sunt ai mei.
– Dar nici ai mei nu sunt. Am intrebat-o si pe ma-ta. A inghetat atunci cand i-a vazut. Stii ce m-a intrebat? Ce cautam acolo.
– De ce ai facut asta? De ce ne faci asta mereu?
– Pentru ca meritati. Pentru ca asta e soarta voastra. Era treaz, poate pentru a 2-a oara pe luna asta. Ura din ochii lui nu mai era ascunsa de alcool, se vedea mai clar ca niciodata si nici nu se obosea sa o ascunda. Nu am de gand sa vorbesc cu tine, relua. Trezeste-o pe maica-ta si apoi stai in camera ta pana iti spun eu.
– Nu!
Raspunsul barbatului fu o palma care ii sparse buza lui Andrei. Nu ii pasa. Urma o a doua palma care il arunca pe pat, alaturi de mama sa. Baiatul se ridica si apuca veioza de pe noptiera, aruncandu-se asupra barbatului. Il lovi o singura data dupa care se trezi. Ce avea sa devina? Un bataus, un monstru, tatal sau?
Arunca veioza, facand 3 pasi in spate. Tudor il privi nedumerit, apoi furios. Se napusti asupra fiului sau, prabusindu-l pe podea. Andrei gemu. Osul bratului drept se rupse. Tudor incepu sa il loveasca orbeste insa Andrei scapa din furtuna pumnilor, indreptandu-se spre iesire. Isi pierduse echilibrul si cazu pe scari. Se ridica cu mari eforturi si fugi pana pe banaca din fata blocului, cautand in buzunare servetelele pentru a se sterge de sange. „Asociati Ajutorului impotriva Violentei Domestice”. Andrei privi acel pliant fara sa inteleaga ce cauta in buzunarul lui. Se dezmeticise imediat, alergand, cu ultimele puteri spre cei care voiau sa fie salvatorii lui.

 

– Hey, esti bine?
– Poftim?
– Te simti bine?
– Nu. Unde sunt?
– La spital.
– El unde este?
– La politie, acasa. Nu stiu, nu ma mai intereseaza.
– Trebuie sa mergem acasa.
– De ce? Nu. Am apelat la niste persoane care ne vor ajuta. Nu vom mai fi nevoiti sa mergem in acel loc. Vom fi fericiti si liberi. Vom trai fara el. Asa cum ne-am dorit dintotdeauna.
– Ce? Andrei, noi avem o casa, trebuie sa locuim in ea. Suntem o familie.
– O familie? Priveste-ma. Am bratul rupt. Din nou. Fata imi este plina de vanatai, intregul meu corp este. Tu arati mai rau ca niciodata. Ti-ai pierdut simturile pentru mai mult de 6 ore. Niste persoane bune vor sa ne ajute sa scapam de acel animal.
– Frumos mod de a vorbi, Andrei, dar dupa tot ce ai facut nimic nu ma mai surprinde la tine.
Tudor era in pragul usii. Mama lui tresari.
– Acum fii baiat cuminte si pleaca. Cei mari trebuie sa vorbeasca.
– Nu!
– Andrei, te rog. Mama sa il privi hotarata. Te voi chema eu daca voi avea nevoie de ceva.
Baiatul iesi din camera, vazandu-l pe doctorul mamei sale asteptand pe hol. Barbatul ii puse mana pe umeri si intra in salonul unde se aflau cele doua persoane. Astepta langa usa, nereusind sa inteleaga nimic din ceea ce se spunea. Doctorul iesi grabindu-se spre biroul sau iar dupa jumatate de ora isi vazu si mama iesind in urma lui Tudor.
Il lua de mana insa Andrei se retrase.
– Tu chiar vrei sa te intorci in acel loc?
– Sutem o familie, repeta femeia.
– Ba nu si sa stii ca nu iti inteleg decizia. Abia ai iesit din salon unde ai stat in convalescenta in urma barbatului care ti-a facut cel mai mare rau. Sunt ani de cand te bate, de cand te maltrateaza psihic fara ca macar sa ii pese. Acum vad ca nici tie nu iti pasa.
– Tu nu stii nimic despre o casnicie.
– Dar tu stii? Ma indoiesc. Asculta, eu nu ma mai intorc. Am gasit ajutorul de care aveam nevoie si pe care il cautam pentru noi doi. Eu vreau o viata fericita. Daca tu nu vrei acelasi lucru, pleaca alaturi de el.
Tudor tusi. Mama se indrepta spre el, privindu-l pentru ultima data pe copil. Barbatul ii sopti ceva la ureche si aceasta se indrepta spre iesire. El venea spre Andrei.
– Crezi ca vei scapa asa de usor de mine?
– Am facut-o deja.
– Te inseli. Te vei intoarce acasa si atunci noi doi vom mai discuta despre ceea ce s-a intamplat astazi.
– Nu ma voi intoarce.
– Nu iti este frica de mine?
– Nu! Stii de ce? Pentru ca tu nu mi-ai aratat niciodata ca esti intr-adevar puternic. Ai doar doua brate cu care iti place sa iti lovesti sotia si copilul si o gura cu care sa ii injuri. Nu mi-ai inspirat niciodata frica, ci doar mila.
Barbatul ridica mana pentru a-l lovi dar o voce il impiedica.
– Ar fi destul pentru ziua de astazi, nu credeti. In plus, nu va mai aflati la dv in casa pentru a face ce doriti fara a fi impiedicat.
– Este copilul meu, spuse sec Tudor indreptandu-se spre doctorul care ii zambea ironic.
– Nu pentru mult timp. Am sunat AAVD-ul. Primaria le-a acoradat custodia pe durata a 30 de zile, perioada in care vor obtine custodia deplina iar apoi Andrei va fi dat unei familii care merita sa aiba un copil.
Tudor pleca fara sa il priveasca pe niciunul dintre ei. Andrei ii zambi doctorului care veni langa el si il imbratisa. Andrei se simti un erou dar se salvase doar pe el. Un zambet amar ii aparu pe buze si se gandi ca, totusi, nici cel mai curajos erou nu putea salva persoane care nu voiau sa fie salvate.

Cea mai simpla poezie


In intunericul cald din simplitatea camerei mele,

Prin filele unor carti pe care le-am citit

Fara sa inteleg nici macar un cuvant

Nu te-am gasit niciodata, desi as fi vrut.

Prin absurditatea pe care o arat uneori doar tie

iti desenez o parte a lumii. Nici speciala, nici mediocra.

Altele ti-au aratat un fazan cu pene de aur

Dar eu ti-am spus ca nu  as vrea piatra filozofala.

Si ma inchid in intunericul rece din simplitatea mintii mele

Ma disipez in versuri cu note muzicale ca niste valuri

Si devin sclava tehnologiei fara sa ti-o dedic tie

Si as muri iar pentru intrebari fara raspunsuri.

Regret ca pierd iar o parte din mine

Asa cum, uneori, regret rasaritul.

Regret tot ceea ce fac fara tine

Si faptul ca nu am impartit nici apusul.