Unde este locul lor?????


Am incercat sa scriu aproape 10 fraze ca si introducere a urmatorului articol. Nu am reusit sa duc la capat niciuna. Incepeam bine insa nu mai puteam continua. Gaseam niste ultime cuvinte inainte de cuprins potrivite insa nu le puteam adapta unor cuvinte de inceput potrivite. Ma tot intreb ce le determina pe acele copile care se comporta ca si cele din video-urile pe care le puteti vedea la sfarsit. Isi doresc sa fie la moda, sa fie cool, sa fie cunoscute si admirate. Cunoscute sunt, celelalte teluri nu si le-au indeplinit si, cu o astfel de atitudine, nu si le vor indeplini niciodata.
Fetele care m-au dat pe spate (de ras) se numesc Selena si Flory (cred ca asa se scrie). Sunt surori, verisoare si cele mai bune prietene. Despre varsta ce pot sa spun… Ele inca mai sunt suparate ca o fata de la scoala nu se mai joaca cu ele deci NO COMMENT
Fetele, sofisticate si pretentioase de felul lor au, in primul video, o gama larga de bijuterii adica, mai exact, tinighele luate de la diferite festivaluri din satul/orasul lor. De precizat faptul ca au iubiti si ca au un gust deosebit (de prost) in materie de cosmetica. Flory are o fixatie cu camasile la care adauga acesoriile ei cu pietre pretioase („varoski”) sau perle adevarate, originale.
Nota: Acest video se serveste sub doua forme : ca 10 minute din viata pierdute sau ca o portie potrivita de ras. In orice caz, enjoy! „Este daruit de mine catre tine” :))
Video-ul se numeste „Colectia mea de bijuteri”. Din nou, NO COMMENT…

Al doilea videoclip se numeste „Colectia mea de oje” insa ele vorbesc despre prietenie, adica se fac de ras (din nou) pe Youtube. Ce sa va spun… Nu ramaneti traumatizati dupa ce urmariti acest video, va rog :))

Cel de-al treilea video o are in prim plan doar pe Selena iar in spate puteti observa doua picioare si, de data asta, chiar isi prezinta colectia de oje luate de la Bazar. Cu Engleza nu sta prea bine asa cum puteti auzi (nu ca romana ii place…) insa fata asta a reusit sa ma faca sa ma tem de copilele de varsta ei.

 

Mama noastra – Eprubeta


Nu este frumos sa spui despre intreaga populatie a planetei ca este facuta la eprubeta. Suna ciudat si, oarecum, infricosator. Evident, o explicatie stiintifica a tornadei provocata de catre Biserica este mereu binevenita dar nu e obligatoriu sa aceptam sectele, mai ales cele cu tenta sexuala perversa.
De ce?
Pentru ca, de-a lungul anilor, ne-am dorit sa progresam nu sa devenim, iarasi, primitivi. Un lucru ne-a lipsit si ne va lipsi mereu: increderea. Uneori aceasta se tranforma in incredere oarba, alteori, ramane la fel. Cert este faptul ca mereu vom da peste sarlatani si ipocrizi care au scopul si pretentia de a schimba cursul vietii noastre.
Iau exemplul sectei Raeliene careia ii place sa se numeasca „Miscarea Raeliana”. Fondatorul este un nene, ales al extraterestrilor, care trebuie sa duca mesajul fericirii si al trairii in complet echilibru al vietii noastre pana la venirea extraterestrilor, creatorii nostri. Acest domn chiar s-a intalnit cu unul din creatori si chiar a fost invitat pe nava sa si pe planeta sa chiar daca inainte respectivul extraterestru ii spuse ca nu va putea sa vina niciodata pe planeta lui deoarece ii va fi fatal. La sfasit, autorul explica faptul ca aceasta imposibilitate de a vizita planeta lui „Elohim” era de natura psihologica si, depasindu-si conditia de simplu om care se duce la munca si incearca sa isi intretina familia, a obtinut dreptul de a vizita o planeta extraterestra incredibil de indepartata.
Acest Rael a scris chiar si o carte in care doreste sa povesteasca lumii intregi adevarul. Se numeste „Design inteligent” care cuprinde si pasaje in care extraterestrul ii da acestui domn instructiunui pentru momentul in care vor reveni pe pamant, in care se explica anumite pasaje importante din Biblie din perspectiva stiintifica s.a.m.d
Se afla si pe Youtube unde il puteti gasi daca tastati „Raelian Happiness Academy” .
Stiu ca nu pot spune celorlalti in ce sa creada sau ce sa faca, stiu ca nu pot judeca faptele altora insa aceasta secta are o atitudine foarte detasata atunci cand se vorbeste despre „schimbarea partenerilor” (v-ati dat seama la ce ma refer). Explicatia lui Rael este ca el isi doreste fericirea adeptilor sai si aceasta schimbare aduce aceasta fericire si fortifica spiritul libertin al acestora. Oare numai mie mi se pare ciudat acest lucru?
Apoi, el militeaza pentru drepturile femeilor de a merge topless, asemenea barbatilor si pentru necesitatea unei mame de a alapta copilul pana cand cel din urma va renunta singur. In primul caz, egalitatea dintre barbati si femei este dusa la extrema. Daca femeia, pe plaja, isi acopera si partea de sus a corpului inseamna ca nu ar vrea sa arate aceasta parte. Nu este vorba despre bronzul uniform, pentru asta exista plajele pentru nudisti sau solarele ci despre faptul ca anumite parti ale corpului nostru ne apartin si nu le putem impartasi cu oricine. O femeie care arata tot atat din corp, cat si din caracter, isi pierde din farmec, se lasa descoperita de catre oricine, este a tuturor. In cel de-al doilea caz, imi permit sa spun ca este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodata. Este total nesanatos, mintea care a elaborat aceasta idee este bolnava. De ce? Cu totii stim cate ceva despre legatura care se formeaza intre mama si copil in timpul alaptarii insa daca aceasta continua dupa ce bebelusul a trecut de un an atunci sistemul imunitar al mamei o ia putin razna. Nimeni nu tortureaza un copil pentru a renunta la laptele mamei. In realitate, unii chiar sufera anumite dereglari ale sistemelor digestiv si nervos daca nu renunta la laptele mamei dupa ce nu mai au nevoie de el pentru ca, dupa varsta de 1 an, acesta poate manca aproape orice.
Un ultim lucru despre Rael: Ii place sexul. Atat de mult incat a fost acuzat de presa franceza de pedofilie, atat de mult incat in secta lui nu exista relatii doar intre doi parteneri ci intre 3, 4 sau 5,6,7… Si asta nu este o problema. La naiba cu sensul casniciei si al legaturii spirituale transcendente dintre cei doi soti. In paradisul extraterestru nu exista acete lucruri deoarece acesta este cu mult mai avansat decat al nostru. Daca acesta este unul din factorii pe care ni-l vom insusi in viitor, ca urmare a progresarii, ei bine, mie nu prea imi convine ideea ci o consider doar rezultatul unei minti nu prea sanatoase, evident, facuta la eprubeta…

Ce s-a intamplat cu t .A. T. u?


Cu toti am auzit despre aceasta trupa, nu? Stiti voi, fetele acelea 2 care pareu lesbiene dar de fapt nu erau si care au zis, dupa cativa ani de la lansarea primei lor melodii, ca vietile lor sunt cate se poate de straight si ca orientarea lor indoielnica a fost o miscare de marketing. Fetele alea 2, acele micute rusoaice care au facut pare din grupul muzical din Rusia cel mai cunoscut pe plan international. Una dintre ele parea putin ginger (si anume Elena-Lena- Katina) iar a doua, Yulia Volkova, parea cea agresiva. Dar sa va ofer o scurta recapitulare a evenimentelor care le-au adus pe cele 2 fete pe ecranele televizoarelor noastre.
Grupul(care, de fapt, nu era un girl-band ci o trupa pop/rock/dance in adevaratul sens al cuvantului) a fost format in anul 1999 in urma unor serii de auditii exclusiv feminine. Dupa aceea, celor doua li s-au alaturat niste instrumentalisti nu la fel de cunoscuti.
In anul 2000 apare primul lor album in limba rusa iar in anul 2002 soseste varianta in limba engleza: 200 km/h in the Wrong Lane iar fetele castiga discul de platina european pentru acelasi album in 2 limbi diferite. Piesa care a atins cel mai mare succes inregistrat vreodata de catre o trupa rusa pe plan international se numeste All the things she said cunoscut ca si un cantec controversat caruia i s-a oferit un video controversat.
Grupul revine in anul 2005 cu albumul „Dangerous and Moving” care are ca piesa de rezistenta piesa All about us.
Pe 15 decembrie 2009 iese cel de-al 3-lea album marca t.A.T.u , numit Waste Management care include piese ca „White Robe”, „Snowfalls” si „You and I”
In aprilie 2011 este anuntata, oficial, despartirea grupului. Lena Kantia revine pe scena muzicala ca si cantareata solo insa nu atinge succesul mondial obtinut de catre trupa din care face parte.
Mai jos, puteti gasi cele 2 videoclipuri care au facut inconjurul lumii ceva timp. Totusi, astazi, 21.08.2012 am putut viziona video-ul piesei All about us pe un canal de muzica italian.

Newcomer – Delilah


Cand vorbim despre muzica internationala ne gandim, aproape imediat, la spatiul britanic. Fie ca ne gandim la trecut, fie ca ne referim la prezent simtim nevoia sa amintim unii cantareti sau unele trupe si sa ii numim unele dintre cele mai mari figuri muzicale ale secolului sau ale deceniului.
Mie imi place sa vorbesc doar despre prezentul muzicii internationale (sau,la cum se arata lucrurile – muzicii britanice). Imi place sa vorbesc despre Adele, despre Florence and The Machine, Ellie Goulding, despre Leona Lewis, Pixie Lott, despre Sophie Ellis – Bextor, George Michael si despre Cheryl (Cole). De vreo luna imi place sa vorbesc si despre Delilah sau pe numele ei din buletin Paloma Ayana Stoecker. Fata are 21 sau 22 de ani (este nascuta in 1990 insa nu stiu luna) si o voce impresionanta.
Albumul ei de debut a iesit pe 30 Iulie 2012 se numeste „From the roots up” si contine una dintre piesele mele preferate din aceasta vara – „Breathe”. Firmeaza primul ei contract muzical la varsta de 17 ani si , dupa cativa ani, colaboreaza cu artisti precum Chasing Status, Plan B, Emeli Sande, Sia si Wrech 32 (cel cu care colaboreaza si Cheryl la piesa „Screw you”). De asemenea deschide si o serie de concerte pentru Prince.
In ceea ce priveste genul muzical pe care il abordeaza, ei bine, Paloma se situeaza undeva intre Sade si The XX, venind pe scena muzicala cu farame din dubstep, drum-bass si versiuni acustice. In anii 2011- 2012, Delilah a scos 4 cantece si anume: „Go” , „Love you so” , „Breathe” si „Inside my love”. Mai jos puteti gasi link-urile pentru a le asculta

Delilah – Breathe

http://www.youtube.com/watch?v=VbsF4xchioo

Delilah – Love you so

http://www.youtube.com/watch?v=ljoDXRXxjPA&feature=relmfu

Delilah – Go

http://www.youtube.com/watch?v=cxNe9jWNuEU

Delilah – Inside my love

http://www.youtube.com/watch?v=uvkgnm8jcyY

Va las pe voi sa judecati… 🙂

SURSE: WIKIPEDIA (http://en.wikipedia.org/wiki/Delilah_(musician) ) , YOUTUBE

Cei care raman si cei care pleaca


Nutresc un profund respect pentru persoanele care nu se grabesc sa plece dintr-un loc in care au stat mai mult de 15 ani deoarece i-am vazut pe unii care alergau dintr-un loc in altul si ii intrebam daca vor sa ramana putin la o cafea, la un suc, la o apa, la o plimbare, la o conversatie, la o gluma, la un ras. Unii au ramas, altii au plecat. Unii s-au intors dupa ceva timp, altii si-au sters urma din viata mea, ceilalti ar vrea acum sa mai vina o data, poate experimental, sa vada daca le pot rapi atentia dupa ani intregi, daca m-am schimbat, daca am facut-o in bine sau in rau. Eu, una, nu i-as mai primi inapoi. Nici inainte nu eram o fiinta prietenoasa, nici macar una care sa isi doreasca sa raspunda la cele mai simple intrebari adresate de cate persoanele din afara cercului ei. Existau persoane care vorbeau singure atunci cand mi se adresau mie, existau persoane care obtineau raspunsuri absurde din partea mea, existau persoane pe care le invitam la o conversatie fara sa le mai acord apoi atentie.
Iar dialogul este o arta. De asta mi-am dat seama acum o saptamana cand casierita de la un supermarket incerca sa ma convinga, intr-un mod stangaci, ca am 26 de euro si eu ii tot repetam ca am 15.De fapt, aveam 25. La un moment dat imi spune ca am 26. 26 ce? Oi, probleme, cosuri? Am crezut ca sunt centi si ii spun ca poate sa ii pastreze daca nu are marunt sa imi dea, si eu, intr-un fel stangaci. Poate de fapt, ii spusesem sa se duca undeva. Ma priveste uimita si imi spune ca am 26 de euro. Eu nu o ascult. Ea incearca din rasputeri sa nu ma injure si imi da restul. Cand vad 10 euro si ceva o intreb :”Auzi, eu chiar aveam 25 de euro?”
„Da, asta incerc sa iti spun de 1 minut dar nu ai ascultat”, imi raspunse ea cu un zambet de „Hello, good morning”
Am murmurat niste scuze si am plecat. Dupa vreo 3 zile ma intalnesc din nou cu Ileana Consanzeana si imi cer scuze din nou pentru confuzia pe care am creat-o in cel mai frumos mod pe care il cunosteam. Ma priveste si afirma ” Dar tu stii italiana” . Pai stiu si eu asa putin altfel nu m-ar fi lasat lumea sa ma avant nebuna prin oras si pe la supermarket, spun eu in gandul meu.
Ei ii spun ca sunt intr-un proces de invatare dupa care ma intreaba :”Inveti si sa asculti?”
Uite, na, ca fata care citeste Sandra Brown mi-a dat o lovitura in fata. Nu, nu invat sa ascult, nu am invatat niciodata si, uneori, nici nu m-a interesat sa ascult. Poate asta este cauza pentru care acele persoane au plecat, poate aceasta e cauza pentru care unele dintre ele nu vor sa se mai intoarca.
Un alt motiv pentru care respect persoanele care vor sa ramana este acela ca simt dorinta de stabilitate, exact ca mine, fara sa inceteze sa priveasca si sa accepte noutatea, pentru ca vor sa ramana intr-un loc si din curiozitate, pentru ca se forteaza sa nu judece dupa aparente.
Am mai auzit undeva ca, pentru a descoperi noi lucruri, pentru a-ti schimba atitudinea fata de viata, pentru a intelege fericirea si intelepciunea si umilinta, trebuie sa calatoresti. Per forza!
Nu neg toate aceste lucruri insa eu vreau sa raman acolo unde simt ca pot petrece cat mai multe momente fericite. Si orice calator se intoarce la locul de unde a plecat sau ramane in acel loc perfect pentru ca vor sa ramana, sa simta emotia pe care ti-o ofera stabilitatea atat timp cat nu o ineci tu in rutina.
Auzisem o profesoara care s-a saturat sa faca aceleasi lucruri. Da, salariile sunt mizere, elevii idioti, baile poate miros urat si in cancelarie esti inconjurata de ipocrizi si barfitori, de perversi si curve, de urate si de idioate, de incompetente, directorul este un prost si un corupt si se mai uita cateodata si la fundul tau si daca este directoare singur este geloasa pe aspectul tau si te terorizeaza in pauze cand vrei sa fumezi si sa bei o cafea si iti cere sa scoti numai olimpici. Iar cand ajungi in clasa, in orice clasa, incepe durerea de cap. Copii pe care daca ii intrebi mai repede ce zi este azi nu iti pot raspunde insa mai sunt si cei buni care, in curand, se vor apuca sa chiuleasca si iti ranjesc in fata cand te intalnesti pe drum cu ei si le spui sa mai treaca pe la scoala. Si mai este si tocilarul ala care a facut o pasiune pentru tine si care nu te mai lasa in pace, care s-a mutat in prima banca pentru a te privi mai bine. Si apoi unii dintre ei vor avea masini si sa vezi in ultimul an amenintari pe holuri. Si apoi o luam de la capat cu cei din primul an, dupa o vacanta pe care nici nu ai avut-o pentru ca te-ai preocupat mai mult sa faci material exagerat de greu pentru primatele de la liceul la care predai si apoi trebuie sa il modifici si copilul iti creste si tu nici macar nu iti mai amintesti care au fost primele cuvinte ciudate pe care le-a spus atunci cand a invatat sa vorbeasca si incepe gradinita si trebuie sa o ei cu false promisiuni de la gradinita pentru ca s-a atasat surprinzator de mult de educatoare. Si cand o vezi si frumoasa si cu timp, incepi sa ii interzici sotului sa mai treaca pe acolo chiar daca el se arata foarte iubitor si ingrijorat de programul pe care il ai. Nu mai stii ce sa mai faci si iti mai raspunde si Felicia( Catalina ) la un mail pe care i l-ai trimis acum 3 luni cand ai vazut (din greseala) cartea pe care ti-a daruit-o. Inainte reuseai sa te eliberezi de toate atunci cand deschideai cartea de engleza si faceai ceea ce ai visat sa faci de la 8 ani. Acum nu se mai intampla la fel. Acum te simti nelinistita, folosita de catre un sistem imbecil si mai esti si plictisita de profesia ta. Na belea! Cand i-am propus sa diversifice orele de curs a ras pe burta (virtual) si apoi mi-am dat seama ca este imposibil sa faca IAR acest lucru in speranta de a obtine un rezultat pozitiv. Ultima data cand am vorbit i-am propus sa devina educatoare deoarece lucreaza cu copii care nu trec de varsta la care terorizeaza pe oricine. O idee buna! Se gandise deja la asta si facea 100 de drumuri la Insectorat pentru a-si duce micul/mare vis la bun sfarsit. Apoi mi-a spus ca trebuie sa dea niste examene care sa o ateste fara drept de apel ca si educatoare si ca in septembrie 2013 va putea sa o ia de la capat. Ma bucur pentru ea vazand ca se afla in continua miscare insa ma bucur mai mult atunci cand vad ca a ramas langa mine asa cum mi-a promis. Evident, persoana despre care vorbesc reuseste aproape mereu sa isi tina cuvantul, spre deosebire de mine si, de aceea cred ca va mai ramane prin preajma fie ea educatoare, profesoara sau casierita la Kaufland.

Celorlalti, ce la se transmit?

Greetings from Italy. Have a beautiful live.

A treia minune a lumii – Muzica (nu canta daca nu stii versurile)


Nu am agreat niciodata conceptul de karaoke deoarece vedeam in continutul sau o parte ofensiva care se adresa exclusiv muzicii.
Karaoke = distractie. Stiu asta. M-am intrebat zilele trecute daca nu cumva intelegem gresit muzica. Ii spuneam cuiva ca Rihannei i-a murit bunica. Neinterestant, replica acea persoana.
Cum adica neinteresant? Un asemenea eveniment poate aduce in lumea creativa a unui muzician, a unui scriitor, a unui artist, schimbari majore. Poate este singurul lucru pozitiv pe care il poate face. Si, pentru a intelege muzica unui cantaret preferat trebuie sa sapi putin si in viata lui privata.
Abandonam exemplul Rihannei si il luam pe acela al lui Cheryl (Cole). Stiu ca devine tot mai prezenta pe site-ul meu insa vorbesc despre muzica si nu o pot ignora.
Astfel, Cheryl (Cole) a trecut printr-un divort in anul 2010 intentat impotriva unuia din acei doi Ashley care au facut boacane la Euro 2012 in meciul Anglia – Italia. Albumul Messy Little Raindrops, iesit in urma respectivului divort a avut ca si lait-motiv nefericita intamplare a cantaretei. Cum isi putea da lumea seama ce tot canta femeia daca nu dadea un search pe Google si nu vedea ce s-a intamplat cu catva luni in urma? Nu stiu. Totusi, persoanei greu impresionabile de care am amintit la inceputul articolului, ii plac The Flood, Yeah Yeah Yeah si Promise This. Cui se adreseaza, care este de fapt persoana care detine vocea care ii place putintel, bleah, astea sunt nimicuri. Pentru ea. Pentru mine, nu!
La fel se intampla si cu conversatiile online. Mai avem putin si primim cereri din Iad, respectiv din Rai, de la persoane pe care nici nu le vom cunoaste vreodata insa pornim conversatii animate cu ele fara sa ne intrebam daca persoana cu care interactionam virtual este INTR-ADEVAR femei sau barbat. La fel se intampla si cu persoanele pe care le judecam fara sa le cunoastem. Din cauza lipsei noastre de timp pentru a ne informa cu privire la persoanele cu care interactionam prin dialog sau prin muzica ajungem sa scrijelim cuvinte mari intr-un strat superficial al unei chestii pe care nu reusim sa o intelegem.
Faptul ca exista Karaoke-ul ne infrumuseteaza unele seri cand privim persoane care se inrosesc atunci cand trebuie sa cante, cand isi sterg cu miscari stangace palmele transpirate, cand nu reusesc sa isi faca vocea sa inceteze sa tremure. Unii dintre noi chiar devin astfel de persoane pentru cateva minute si, astfel, aruncam muzica intr-un „spatiu temporal” de cateva minute, timp in care putem sa ne si imbatam tot pe ritmul aceleasi linii melodice insotite de catre niste cuvinte gresit spuse. „Daca nu stii versurile, nu canta” – le-as spune tuturor celor care se incumeta sa faca un astfel de pas, cel spre scena de karaoke.
Si, DA, sunt o visatoare deoarece consider muzica o minune a lumii, deoarece consider compozitorii ale caror creatii le stiu si ale caror creatii inca necunoscute mi-ar placea, deoarece consider cantaretii pe care ii ascult si pe care ii urmaresc virtual niste minunati profeti ai unei arte a carei importanta nu va apune niciodata.

Cronica ultimelor saptamani


Ernst Hoffmann – Nocturnele (ce timpuri)/Sergio Bambaren – A treia oara este plictisitor/ Inger Ash Wolfe – Vindecatorul (ultima carte citita)

Am avut ocazia sa citesc aproape 3 povestiri scrise de catre Sergio Bambaren, povestiri cuprinse in volumul numit Spiritul Marii.
Valul Perfect, Vela Alba si Gardianul Farului pareau sa aiba ceva magic in cuprinsul lor. Autorul militeaza pentru fericirea data de catre lucrurile simple si pentru fericirea pe care unii dintre noi o pierdem prinsi in mijlocul vartejului urban cotitian. Primele doua povestiri au fost frumoase,si DA, folosesc acest termen pentru a le descrie, pentru ca mi-as fi dorit mai mult de la ele. Mesajul era simplu, personajele erau simple, nu erau urme de erotism, lucru care m-a bucurat enorm pentru ca mi se parea ca nu exista carte contemporana mie care sa nu descrie macar un raport intim. Paginile erau groase, scrisul era mare, mai vedeam si cate un desen care sa ilustreze ideea scrisa prin cuvinte. Am citit acea carte cu zambetul pe buze pana la pagina 333 cand mi-am dat seama ca citeam acelasi lucru. Este bine sa vorbesti despre fericire insa exista o problema cand vorbesti prea mult despre ea fara sa mai adaugi ceva nou. Este bine sa citesti despre fericire pentru ca te motiveaza sa devii mai optimist insa, luand exemplul meu, incepusem sa ma plictisesc de acelasi tip de ilustrare al ei. Am abandonat cartea in locul pe care i-l rezervasem inca de cand am cumparat-o. Nu spun ca imi pare rau ca am facut-o, nici gand. Continutul chiar m-a ajutat sa imi limpezesc unele ganduri ca acela ca fericirea nu este conditionata de catre relatia cu cei din jur ci de catre relatia cu tine insati/ insuti , ca poti fi fericit si daca nu ai acea persoana la care visezi de ani, ca poti obtine fericirea oricand, ca nu exista prea devreme sau prea tarziu, ca trebuie sa alegi tu locul si timpul in care sa te opresti si sa privesti in jur, sa schimbi ceea ce nu iti convine si sa urmezi drumul pe care ti l-ai ales. Am inteles asta din prima povestire. La a doua,am adus usoare modificari unor valori sociale pe care le aveam, la a treia deja incepusem sa mananc in timp ce citeam, obicei ce denota plictiseala in cazul meu, faptul ca imi lipsea concentratia. Am reuntat si dupa ce am pus biscutii la loc si am terminat inghetata am soptit usor spre biblioteca : NEXT!
Si am vazut o carte cu coperta neagra : „Il Guaritore” – Vindecatorul. Ei bine, ar trebui sa fie frumoasa. Am citit mica recenzie de pe coperta deoarece nu imi aminteam de unde o aveam. Am cumparat-o eu, desigur.
M-am asezat in pat si am inceput sa citesc. Wow, o carte despre o politista de 62 de ani. Va fi interesanta…NOT. Incepusem sa ma indoiesc de instincul meu in alegerea cartilor. Era un thriller cu mosi si babe, adica varstnici, ca sa nu fiu exagerat de nesimtita. Am ajuns la pagina 30, nimic. Imi venea sa ma dau cu capul de pereti. Am ajuns la pagina 60, incepuse sa ma intereseze actiunea, subiectul parea mai atragator, se vorbea despre religie, despre secte, despre nebunie, despre orgoliu, despre familie, despre regrete, despre situatii disperate, despre razbunare. Incepuse sa imi placa mult astfel incat am citit-o in 2 zile. Radeam in fiecare din cele 2 nopti de descrierea facuta de catre un ziar american : „O carte care iti va lua somnul!”
Rubbish. Am dormit ca un copil in aceste ultime doua nopti, poate au fost singurele din ultimele 2 luni in care am dormit cu adevarat bine.
Sfarsitul a fost mai mult decat prevedibil, insa. Simon, adica, Peter, adica nenea rau s-a sinucis iar Hazel – politista batrana se intoarce cu mama ei in casa in care locuiau urmand ca in perioada ce va urma sa fie bantuite de catre drama prin care au trecut. In afara finalului, cartea a fost interesanta, repet. Am invatat cateva lucruri, am confruntat cate ceva gasit pe acolo cu cate ceva existent in capsorul meu si cam atat. Nu imi permit sa o recomand. Nu imi permit sa recomand nici carti, nici locuri de vizitat, nici cantece de ascultat, nu imi permit sa dau sfaturi si nici sa judec o persoana pe care nu o cunosc.
Prima carte pe care am citit-o in aceste 2 luni incredibil de literare a fost Nocturnele. Un clasic, mi-am spus. Ma va captiva. A facut-o timp de 6 povesti. Nu imi pare rau ca le-am citit, din contra, aveam nevoie de un astfel de stil. Imi pare rau doar ca am rupt cartea. Din greseala, evident. Citeam linisita cand, dintr-o data, m-ak trezit cu doua jumatati in loc de in intreg. Great! Imi pierise cheful de citit. Parea ca studiez manuscrise. Am lasat ultimele 2 povesti nimanui.

George Michael pentru 15 minute / Cheryl Cole forever/ Fulger McQueen in patul meu.

Toti asculta George Michael – White Light si nici eu nu am scapat curentului de aceasta data. Am scapat de Michel Telo, de Gustavo Lima, de Inna si Alexandra Stan, de Endless Summer (eu, de fapt, astept toamna) insa cand incepuse vantul cu parfum de G . M. mi-am spus ca trebuie sa ma arunc in vartej. Cea mai buna alegere din ultimele saptamani. Am ascultat piesa, in ziua in care am gasit-o pe YouTube, timp de 15 minute si nici acum nu m-am plictisit de ea. Ma las purtata de curent sa vad pana unde ajung.
Despre Cheryl Cole nu stiu ce sa spun. Albumul ei va sosi tocmai in Septembrie. Asa mi-au spus un nene de la Carefour, o tanti de la Media World si un profet. Am injurat cat am putut si apoi m-am calmat. Deja posed aproape toate melodiile de pe album, deja le ascult din 2 in 2 zile (uneori le inlocuiesc si cu cele de pe celelalte albume). Nici nu stiu daca voi mai trai pana in Septembrie. Mai bine sa nu imi mai fac griji pentru acest lucru. Daca imi va pica in maini in viitor, voi cumpara albumul. Daca nu, ei bine… Asta e. Chiar si asa, voi fi fana Cheryl Cole forever!
Lui Fulger McQueen imi permit sa ii spun un du-te naibii plin de furie. Vazusem, cu cateva zile in urma, un puzzle care ilustra respectivul personaj de desene animate alaturi de o parte din prietenii lui pe 4 roti si i-am spus persoanei care ma terorizeaza de 9 luni incoace ca ar fi frumos daca si Riccardo, mare fan al masinii de curse, ar avea un astfel de puzzle pe perete, ca si un poster. Draguta de ea a venit peste cateva ore in camera mea cu o cutie rosie pe care era desenat McQueen. „Vaai ce frumos!”, am spus eu. „Pai, fa-l”, imi spune ea. Am intrebat-o de ce trebuie sa il fac eu. „Pentru ca eu si asa ma duc la munca si cand vin sunt super – obosita, pentru ca vezi mai bine decat mine si pentru ca Riccardo este fratele tau si trebuie sa fii draguta cu el.”
Asta nu inseamna ca trebuie sa fac un puzzle de 250 de piese cand eu voiam sa fac altceva insa tot m-am pus pe treaba. L-am terminat in 3 ore si jumatate aproximativ, pe parcursul a 2 zile, timp in care am injurat ca un tractorist, am cantat ca o pisica trasa de coada si in care ii spuneam fratelui meu de aproape 3 ani ca il bat pe bau-bau, ca bat nu stiu ce baba, ca face cele mai absurde lucruri pe care nu le-as putea face nicicand, atunci cand voia sa intre in camera mea pentru ca acum ajunge si la clanta si are destula putere ca sa o si deschida. In timp ce eu ieseam cu „fata curata” di camera si mergeam cu Riccardo in alte locuri din casa pe care el voia sa mi le arate desi eu le cunosteam foarte bine, bucati din Fulger McQueen, Bucsa, Luigi si inca doi stateau frumos in patul meu. Apoi, a trebuit sa fac loc pe masa pe care se afla televizorul, mutandu-l intr-un colt din care nu ma pot uita la niciun program (eu de fapt nici nu ma uit prea mult la TV  dar acum chiar as vrea sa urmaresc ceva), pentru a face loc puzzle-ului terminat.  Intre timp, am aflat ca trebuie sa iau un lipici special si trebuie sa gasesc si o placa de orice fel pentru a-l pune pe perete asa ca o sora buna.