Ei si noi


Cu totii am auzit despre Inchizitie, nu? Sunt cei care i-au considerat eretici pe Cavaleri Templieri si pe o buna bucata din asa numitele „vrajitoare” si asa numitii „magicieni”.
Asadar, in anul 1252 Papa critica metodele folosite de catre Inchizitie. Ca o urmare, aceasta isi va desfasura activitatea in secret. Victimele care isi confesau erezie erau inchise si apoi arse pe rug, cele care nu confesau acest lucru primeau acelasi tratament.
In anul 1480, Inchizitia se dezlantuie in Spania, indreptandu-se spre evrei si musulmani. Nu mult dupa instaurarea sa, aceasta creaza un adevarat razboi impotriva vrajitoarelor nu numai in Spania ci in intreaga Europa crestina.
In anul 1484, Heinrich Kramer si Jacob Spregner publica o carte denumita „Macelul vrajitoarelor” in care explica ,cu lux de detalii fantastice, ce amenintare malefica reprezinta cei care practica magia neagra. Papa Inocentiu al III-lea a fost atat de convins de aceasta carte incat dupa doi ani semneaza documentul prin care apropa orice forma de combatere impotriva acestei secte blasfemice. De retinut este faptul ca, pana atunci, acest cult nu a constituit in nicio clipa o adevarata amenintare la adresa omenirii deoarece consta in practicarea catorva ritualuri pagane si in venerarea zeului rural Pan care avea o infatisare asemanatoare Diavoului de astazi. (Nota: Oamenii Bisericii au ajuns la concluzia ca zeul Pan este, de fapt, Satana)
Din moment ce toti adeptii Inchizitiei erau barbati (si catolici) s-a stabilit ca vrajitoria trebuia sa fie practicata doar de catre femei.
Cuvantul witch (vrajitoare) provine dintr-o antica forma a lui wilow (salcie) din care ar putea proveni si wicked (raufacator)
Salcia era pomul zeitei lunii iar adoratorii acestui arbore posedau puteri supranaturale de dividere.
Astfel, Biserica Catolica a introdus orice persoana care nu se gasea in niciuna din categoriile Bisericii Crestine in cea a vrajitorilor. Mai multe personaje ilustre au fost acuzate de vrajitorie iar vanatoarea de vrajitoare era organizata numai in spatiile rurale, in mijlocul persoanelor care nu se puteau apara. Victimele erau strangulate, inecate sau arse de vii pentru ca au venerat Diavolul si spiritele intunecate. Intre timp, celelalte persoane care practicau magia insa apartineau claselor privilegiate erau obligate sa isi desfasoare activitatile in secret.
Potrivit unor adepti isterici ale Bisericii Catolice, nu ar exista nicio problema daca Inchizitia ar fi restaurata. Fireste, aceste lucruri se transmit doar prin viu grai. E ca la noi, atunci cand gasim pe cate unul care ii invoca pe Ceausescu si Tepes atunci cand se lasa prada setei de sange.
Subiectul „Biserica” este unul de actualitate iar diversitatea este un cutit cu doua taisuri.
Daca ne-am intoarce in trecut, pe vremea Inchizitiei, cu un telefon mobil sau cu o lanterna, daca le-am arata unul din acele experimente chimice pe care le facem la scoala, daca am pune la indoiala vorbele unor nebuni din fruntea ierarhiei bisericesti, atunci am fi strangulati, inecati sau arsi pe rug.
Pe de alta parte, problema sectelor devine tot mai profunda de parca ar fi la moda si devii sectant sau ateu, de parca ar fi cool sa nu il cauti pe Dumnezeul care ti se potriveste TIE si sa il renegi pur si simplu, de parca ne-am dori razboaie, sange, sange si iar sange (Be careful what you wish for). Parca nu asa ne-a invatat Dumnezeu, nu? Ne stoarcem creierii sa gasim greseli ale OAMENILOR care au scris Evangheliile si uitam de descoperim frumusetea spirituala si sa traim in stadiul de implinire deoarece credinta nu inseamna religie sau Biserica. Ea inseamna … o sa descoperiti voi 🙂
Ceea ce am scris despre vrajitoare este extras dintr-un fragmen al unei carti pe care o am in biblioteca si voi mai scrie astfel de fragmente pentru a ilustra greselile umane din trecut care au dus la acest amestec religios si non-religios de astazi care ia proportii ingrijoratoare.

My Newfoundland. Partea a II-a


Mi-as dori sa aflu de ce am aceasta stare de lipsa a unei parti din mine. Ok, sunt racita, adorm la 12 si ma trezesc la 3 pentru a adormi pe la 5-6 si a ma trezi la 7 jumatate. Dar nu asta este problema! Aceeasi stare o aveam si cand dormeam 8 ore pe noapte si cand eram sanatoasa. De fapt, in sufletul meu, sunt geloasa pe acei oameni care nu isi complica viata atat de mult ca si mine pentru ca ii privesc si par atat de linistiti, atat de intregi. Stiu un singur lucru: imi lipseste acel lucru, ma duc sa il cumpar. Cerintele lor sunt materiale iar cand, in interiorul lor se intampla ceva neplacut, dau vina pe altii. Eu stiu ca sunt singura vinovata pentru ca, pana acum, nu a existat persoana care sa aiba o influenta necontenita asupra mea iar acum, mai mult, ca oricand, nu am sanse sa dau peste o astfel de persoana.
Insa, mi-am stors creierii de vreo cateva sapatamani pentru ca situatia se’mpute rau… Nu este dorul de casa pentru ca a inceput sa imi placa foarte mult aici, am tot ce imi trebuie din punct de vedere material, am carti, am liniste, muzica si persoane dispuse sa imi sara in ajutor oricand. Atunci trebuie sa fie nevoia de iubire.
De cand ma stiu, nu am fost niciodata obsedata de o relatie. Bine, nu eram nici fata dorita de toti baietii insa de potentiali prieteni nu am dus lipsa niciodata si asta pentru ca, desi nu ii cautam, tocmai atitudinea mea ii provoca. Dar toti erau niste ciudati si pe alocuri „transparenti” iar eu nu am putut sa ma simt atrasa fizic de ei decat dupa ce relatia dintre noi devenise se topise pana la inexistanta. Inca ma mai trezesc gandindu-ma la nu stiu ce Ionut, Denis, Dorin si Marius. Nu pentru mult timp, totusi… Dar ma gandesc iar ceea ce caut eu la un baiat nici eu nu stiu. Ultimul, un musulman antipatic a ras de faptul ca vreau o plimbare in parc si se supara mereu pentru faptul ca nu voiam sa merg la mare cu el. Omule, am 70 de kg, nu ma simt complexata insa nu am chef sa ma vad EU in costum de baie in fata unei mari care nu m-a atras niciodata. Eu vreau in parc pentru ca sunt o romantica, o idioata fara limite care se viseaza tomana pe nu stiu ce strada inexistenta, uneori pe ploaie, alaturi de un baiat fara chip si cu geaca de piele, cu adidasi de nefirma si un mers lin, alaturi de un baiat care sa nu creada ca liceul nu isi are rostul in viata unei persoane si care sa nu fie speriat de moarte de fratele lui la 29 de ani. Pentru ca, la 29 de ani, daca esti terorizat de fratele tau nu poti sa te numesti barbat. Si, inainte de toate esti musulman. Prin religie, esti un complet idiot care exagereaza si idolatrizeaza un tiran de piatra numai pentru ca asa este traditia. Ei bine, tu nu te numesti traditie insa, oricum, m-am eliberat de frustrarea pe care o aveam. Have a nice life!
Un alt lucru care mi-a invadat linistea este natura umana care m-a inspaimantat. Suntem violenti si incapatanati, iubim sa fim nesimtiti (ca, asa, avem libera opinie) si nu ne pasa de cei din jurul nostru. In fata balconului casei in care locuiesc sta o femeie, bunica a 2 baieti. In opinia mea, aia ar trebui sa fie batuta cu pietre deoarece terorizeaza micutii atunci cand este singura cu ei. Mai mult, i s-a pus pata pe mine pentru ca nu o salut. Din fericire, sunt libera si pot alege pe cine sa salut si nu iar tu imi faci scarba, idioato pentru ca esti proasta si ipocrita si mai esti si rea cu nepotii tai pe care oricum nu ii meriti. De fapt, ai merita sa mori singura si mai nefericita decat ai fost tu vreodata. Si stii ce ma mai deranjeaza la tine? Chiar daca tipi mereu la copii aia si ii bati si le vorbesti mai urat decat idiotului ala de caine pe care il ai, ei te iubesc, ei inca te iubesc desi nu ai merita nicio privire de-a lor.
Si ma intreb unde sa caut iubirea atunci cand persoana pe care tocmai am ilustrat-o este considerata buna. Desigur, am inceput sa am o obsesie in ceea ce priveste copii deoarece ma fascineaza prin fiinta lor. Desigur, nu sunt in masura de a judeca persoanele de langa mine mai ales pentru faptul ca inca ce zboara se mananca si, de la un timp, imi este frica sa cresc.
Looool, vreau iubire fara sa vrea sa cresc.
Doctor, doctor, help me!! : (2)

Noi, astia, oamenii normali, pe cine sa credem?


Am mentionat cuiva sau am scris pe blog faptul ca in mainile mele a aterizat o carte despre jurnalismul italian. Imi doream ceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine tara in care traiesc in momentul actual. Titlul cartii m-a dus cu gandul la evenimentele istorice din trecut insa, neavand ocazia sa o rasfoiesc, am dat peste gandurile unui jurnalist cunoscut in tara sa de origine care judeca, din ambele perspective, evenimentele politice din trecut care vor deveni istorice in viitor.
De ce spun ca Marco Travaglio foloseste scrie o carte subiectiva folosind pareri colective? Deoarece prezinta fapte reale denaturate de catre cei interesati, aducand, din fericire, dovezi incontestabile. Pe 11.09.2012 am reinceput sa citesc respectiva carte care, apropo, se numeste ” Disparitia faptelor”. Din intamplare sau nu, am ajuns la un capitol care priveste problema Turnurilor Gemene si „misiunea” americana in Iraq. Ca si motto am gasit un citat al lui George Orwell din 1984: „Razboiul reprezinta pacea!”, „Libertatea este sclavie!”, „Ignoranta confera forta!”. Vina noastra, a cetatenilor de rand, pare sa fie care a lipsei de interes fata de informatia autentica. Pentru ani in sir, am putut vedea la T.V. imagini cu respectivele turnuri, cu soldati americani si britanici care imparteau mancare si medicamente celor sarmani dar si imagini cu masini care explodau, oameni care mureau, „eroi” romani in sicriu care primeu nu stiu ce medalie de la presedinte post-mortem. Americanii, adica Bush, au dorit sa combata terorismul lasand lumea sa creada ca Al Qaeda poseda un numar mare de arme de distrugere in masa pe care au de gand sa le foloseasca in curand. Dupa ce aceasta informatie s-a dovedit a fi falsa, americanii au hotarat ca irachenii ii doreau acolo asa ca au mai ramas. Insa, erau impuscati pe strazi si erau tinta numeroaselor proteste. Apoi, s-au gandit ca ar fi bine sa instaleze democratia in aceas tara si sa starpeasca terorismul de la radacina. Gresit! Au fabricat teroristi care, dovada fiind atentatele de la Madrid si Londra. Intre timp aparusera niste poze cu soldatii americani care torturau presupusii teroristi, ca doar asa se intampla in democratie (thanks God ca nu exista Facebook). Colin Powell inainte de a-si pierde functia de secretar de stat spune urmatoarele lucuri: „Daca ei nu ne vor acolo, va trebui sa plecam.” In your face, Mr. Powell!!! Pleci doar tu si vei fi inlocuit de catre doamna Orez (Condoleezza). Apoi au urmat rapirile jurnalistilor din toate partile. Chiar si noi am avut acei 3 jurnalisti rapiti. Nu stiu cat de autentica a fost rapirea lor insa, in alte tari, printre care si Italia, unele rapiri au fost chiar regizate pe bani grei platiti noilor teroristi asa ca bani de arme (cu aproximatie, cateva zeci de milioane de euro). Ce facea din Iraq o destinatie atat de buna pentru a incepe un razboi nefondat? Petrolul! Rauri de petrol care erau impartite intre granzii mondiali in timp de unii soldati mai trebuiau sa mai impuste vreun civil fara vina si fara aparare, vreun camarad sau trebuia sa stea in locul lui, linistit, alaturi de arma sa care era orice, numai arma de razboi nu (asta, in unele cazuri). Aceste lucruri le stim deja cam de prin 2006. Pacea face mai multe victime decat razboiul iar democratie scoate la suprafata mai multi tirani decat comunismul. Ceea ce provoaca ingrijorare, este, repet, sistemul de informare manevrat de catre clasa politica. De ce in 2001, nu ni s-a spus ca nu exista niciun terorist care sa ne ameninte? De ce, pentru atentatul de la Madrid, au fost inculpati alti teroristi si anume gruparea ETA.
Totul se dovedeste a fi politic si deloc cinstit, radical iar neincrederea in clasa politica autohtona si modiala este pe deplin justificata. Ceea ce inspaimanta putin este faptul ca toti cei care pledeaza pentru a anumita extrema o combat pe cea opusa astfel incat, noi, oamenii de rand, suntem ca o minge care trece de la o parte la cealalta a terenului fara sa stim in mainile cui ajungem si care ne va fi destinatia.

One million things to know


Este minunat sa simti si sa vezi ceea ce altora scapa. In acelasi timp, te dezavantajeaza partial deoarece obtii contra-performanta de a-ti forma o lume pe alocuri paralela celei in care traiesti de fapt. Unii considera ca realitatea nu este absolut necesara pentru a ajuta imaginatia sa se puna la treaba. Totul este simplu in aparenta, nu? Acel peisaj pe care vrei sa o desenezi tu, ca si pictor, exista undeva in lumea reala chiar daca ceilalti nu il pot vedea in acelasi mod iar acea muza a scriitorilor si a muzicienilor exista, poate fi vazuta si atinsa insa capata diferite chipuri, in functie de abilitatea creatorului de a-si exprima propriile ganduri.
Dar daca ceea ce ne stimuleaza imaginatia poate fi, la randul sau, imaginar? O intamplare imaginara sau imaginea ireala a unei persoane reale? Sa fie ceva utopic si perfect care sa ne amgeasca si sa ne faca sa plangem ca niste nefericiti prin colturile camerelor noastre pentru ca nu stim ce cautam atunci cand golul din spiritul nostru se face tot mai mare.
Mi-as pune 1000 de intrebari fara sa gasesc raspunsul corect niciuneia. Si sunt intrebarile mele. Uneori, raspund cu o mai mare usurinta la intrebarile celorlalti chiar daca am pierdut o buna parte din cunostiintele despre arta dialogului iar intrebarile pe care mi le pun privesc doar chestiuni imaginare la care nu m-am gandit nici macar o data. E ca si cum prima intalnire cu o persoana ce ar putea deveni importanta in viata ta incepe cu o intrebare si nu una oarecare ci una existentiala, una cu mai multe raspunsuri adevarate sau una care nu accepta raspuns. Evident, va fi o intrebare care te va fascina si te va determina sa ii oferi un loc in primele randuri ale vietii tale cotidiene persoanei care ti-a pus-o. Insa totul capata o alta dimensiune atunci cand intrebarea priveste intamplarile imaginare si ma refer, in cazul meu, la cele desfasurate sub forma unui vis.
De cateva zile, urasc visele pe care le am. Sunt absurde, par atat de reale (mai reale decat de obicei) si au o influenta incredibila asupra mea in timpul zilei. Niciodata visele pe care le-am avut in timpul somnului de noapte nu mi-au dat atat de mult de munca pe parcursul zilei. De cele mai multe ori, rezolvam enigma dimineata in drum spre scoala sau in timp ce ma pregateam pentru ea. De data asta, nu ma mai duc la scoala (poate asta e problema :)) ) si trebuie sa intorc pe toate partile doua vise din doua nopti consecutive despre o persoana aproape necunoscuta care, atunci cand nu intra subconstientul in actiune, nu ma interesa chiar deloc. Acum, insa, incerc sa imi dau seama care este problema mea, pentru ca am o problema, este evident. Am uitat pana si de dorul de casa, nu mai vrea sa ma mai plimb pe strazile din Focsani. Acum as vrea sa imi petrec ziua de nastere intr-un loc din natura (un camp, ma exact), unde sa stau intinsa si sa ma gandesc all day long la toate si la nimic + ca, daca as avea timp, as scrie toata ziua. Despre ceea ce mi se intampla, despre ceea ce li se intampla celorlalti, despre orice si incep, in minte, cam 3 articole pe zi, fara sa concretizez niciunul pentru ca eu am inceput sa caut acel lucru care imi lipseste fara sa stiu ce naiba caut de fapt.
Doctor, doctor, help me!! :))

Di anima


Ieri am avut un vis cat se poate de ciudat si, in acelasi timp, oarecum productiv. In ultimele 3 luni am reusit sa-mi concretizez ideea de a-mi face un tatuaj. Aveam nevoie de un loc in care sa asez ceea ce voiam sa imi fie scris pentru totdeauna, de un mesaj dragut, care sa ma reprezinte si de puterea necesara pentru a suporta durerea pe care o implica un astfel de lucru. Primele doua lucruri le-am obtinut si, intre timp, am reusit sa scriu si cate ceva.

Enjoy!

Nu pierde iubirea

Nu pierde iubirea, iar, fara sa stii ca ai avut-o vreodata
Nu te lupta pentru viata care nu este nimic fara ea
Iubeste-mi dorinta de a te iubi doar pe tine si pe nimeni altul
Ca acea poveste in care totul are un happy-end si ultimul
Gand este acela al mic dejunului pe care trebuie sa ti-l fac tie
Nu pierde speranta zilei de maine caci sfarsitul oricum e departe
Sau aproape, depinde cum iei viata. Daca o mirosi, doar o atingi
Sau daca o simti si o traiesti ca si cum nu ai mai avea nicicand alta
Si uita sa iti doresti acele uriase bogatii macar acum cand
Iti zambesc mai sincer ca niciodata si, uneori, te rog in gand
Sa imi zambesti la randu-ti, sa imi vorbesti si sa ma saruti
Asa cum ma sarutai mereu in al noptii tarziu
Cand toti dormeau, chiar si eu dar ma trezeai pentru a-mi spune
Sa dorm si radeam. Am ras de tine asa cum nu am ras de niciun altul
Ca razbunare, mi-ai dat caldura lacrimilor in gerul iernii de Ianuarie
Si racoare stropilor de ploaie in Mai, Iunie si Iulie
Mi-ai mai daruit si-o carte careia i-am rupt ultima pagina
Pentru ca o tineam cu atata putere pentru a nu o pierde niciodata
Ti-as spune iar ca te iubesc dar nu mai suna atat de frumos
Suna oarecum vag si pe alocuri mincinos
Mai bine imi scriu pe piele: „Nu pierde iubirea”
Nu voi pierde iubirea nicicand si nu ma voi lupta
Ci voi scrie pentru ca vreau sa sper ca intr-o zi
Ma va gasi iubirea si o voi inchide o data
Pentru totdeauna in minte.

Di gente


Traim in timpuri de criza, nu? Si totusi, din punct de vedere material, ne putem permite sa ne cumparam aproape toate lucrurile necesare ba chiar, cateodata, ne putem face si de cap cu portofelul in mana :))
Atunci ma gandesc ca aceasta criza are, pe undeva pe acolo, si o natura comportamentala. Aici, unde locuiesc in acest moment, am ocazia sa cunosc destui romani. Fireste, nu incep niciun tip de conversatii cu niciunul dintre ei. Nu sunt o fire prietenoasa, nu imi place prea mult sa imi fac cunostiinte iar majoritatea amicilor mei am castigat-o in urma unor indelungi perioade de timp in care totul a decurs de la sine. Eram simple cunostiinte pana intr-o fericita zi cand un telefon, un cuvant in plus, un drum parcurs impreuna din intamplare ne-a daruit statutul de amici/prieteni. Imi plac lucrurile facute dupa ce au fost gandite indeajuns de mult. Imi plac oamenii care nu vor sa para ceea ce nu sunt. Ai venit de la coada vacii, ei bine, nu incerca sa dai de inteles ca pana si sangele albastru iti este inferior. Devii penibil. In fata mea si a tuturor celor care te privesc. Iar eu, proaspat scapata dintr-un taram in care superficialitatea se nascuse, imi doresc sa simt parfumul modestiei. Urasc persoanele care merg cu nasul pe sus, le prefer pe cele care ma privesc in ochi. In aceasta viata, trebuie sa echilibram lucurile care ne sunt date. Nu este corect sa luam de undeva mai mult deoarece lasam un gol in alta parte la fel de importanta iar a vorbi cu o persoana care prefera sa lase goluri in mai multe parti este ca si cum ai intreba un surd ce este iubirea deoarece speri mereu sa gasesti un raspuns, oricare ar fi el. Daca nu il obtii, asta pentru ca vorbesti (nu prin semne) cu un surd, ramai, la randul tau, putin gol/goala. Din cauza greselii pe care ai facut-o sau din cauza lipsei unui limbaj comun.
Pana la urma totul este ciudat, iar personajele lumii in care traim nu fac exceptie. Este tot mai greu sa afli adevaratul caracter al unei persoane numai privire in ochi. Chiar aseara am visat ca vorbeam cu niste copii, niste rromi, mai exact. Erau murdari, saraci si infometati si, in lumea viselor mele, ei furasera ceva. Nu stiu cum am ajuns EU sa vorbesc cu ei insa eram acolo si ii intrebam daca au furat acel aliment sau nu. Nici unul nu m-a privit in ochi in timp ce ma mintea iar asta este o calitate umana tot mai rara deoarece, daca ne gandim, toti mintim la un moment dat. Chiar Oscar Wide spuse ca minicuna este rezultatul unei imaginatii bogate pe cand adevarul spus de fiercare data nu denota decat lipsa respectivei imaginatii. Asadar, nu afirm asta pentru ca a spus-o si O. Wilde ci o spun pentru ca este adevarat: uneori este bine sa mai spunem cate o mincina mica pentru a ne salva piele de ceea ce ar putea fi o mare belea.
Insa, sunt si persoane care au facut din minciuna un stil de viata iar, in acest caz, imaginatia nu are un rol hotarator si nici nu pot servi prea multe scuze. Nu imi plac mincinosii nesimtiti iar faptul ca nu isi ascund privirea atunci cand mint intr-o chestiune deloc lipsita de importanta vorbeste de la sine.
Traiesc in frumoasa, occidentala si pitoreasca Italia. Pana acum vreo 2 luni uram faptul ca trebuie sa stau aici, voiam cu orice pret sa ma intorc la radacinile mele pentru ca mi se parea ca sunt precum musca in lapte aici. Acum nu mai cred acest lucru. Un individ se poate integra intr-o societate nu daca se pliaza perfect dupa ea ci daca incearca sa o faca mai buna, daca se regaseste, partial, in acel loc.
Insa nu despre asta voiam sa vorbesc ci despre romanii aflati aici. Nu generalizez, as face o mare greseala. Asta ar insemna sa ma bag si pe mine in oala hotilor, a criminalilor etc.
Sunt oameni ce au caractere diferite dar care incearca din rasputeri sa se asemene. Poate nu le place ideea de originalitate.
Sunt vesnic suparati deoarece italienii nu ii respecta si nu au sentimente prea bune pentru intregul comportament al lor in societate. De la horele in piata de haine, de la copii murdari si cu muci la nas( hai ca asta am vazut si la unii italieni), de la bax-urile de bere cumparate in favoarea unei mese zilnice pana la incapatanarea lor de a nu acorda un predicat cu un verb, romanii nu fac altceva decat sa inrautateasca lucrurile si, nu stiu de ce, nu incearca sa schimbe deloc acest lucru, ba chiar, adopta o atitudine extrem de aroganta in fata celor care i-au primit in tara lor ca doar, na, suntem si noi, in parte, latini.
In continuare, o italianca si o romanca s-au intalnit, prin minune (sigur… :)) ) la casa unui supermaket pe care il frecventez si eu.
I: Aveti de platit 63 de euro. Stiti despre acea oferta?
R: Nu. Care?
I: La 30 de euro cheltuiti puteti cumpara cu feon cu 1 euro.
R: Da!? Atunci iau si eu unul
I: 64 de euro.
R: Auzi, dar nu imi poti da 2 feoane? Ca stii, am 63 de euro de cumparaturi…
I: Nu deoarece sunt pe un singur bon.
R: Si nu poti imparti acest bon in 2 bonuri ca sa pot lua 2?
I: Nu.
R: Nu e corect asa. Auzi, dar feoanele astea nu sunt stricate, nu?
I: Nu
R: Dar nu il pot incerca aici putin?
I: Poftiti restul. La revedere !

Vinovatii au inventat nedreptatea


Motivele pentru care oamenii nu inteleg ceva ce, aparent, este evident sunt nenumarate. Nu le-as putea cunoste nicicand pe toate. De asemenea, suntem cunoscuti pentru capacitatea noastra de a denatura adevarul in asa fel incat sa para o poveste stiintifico-fantastica. Nu ne deosebim prea mult de stra-stra-stra-….-stramosii nostri ci doar circumstantele sunt diferite. Traim intr-o lume dominata de stiinta, suntem niste marionete ale celor mari, traim intr-o lume dominata de catre Biserica, suntem niste marionete ale nebunilor, traim intr-o lume in care existam doar noi ca punct de referiment, suntem un fel de paria ai societatii. Daca nu esti cu mine, esti impotriva mea si daca esti impotriva mea, watch out. Traim in timpuri in care toti cauta adevarul, toti doresc sa traiasca in realitatea pe care o considera mai „reala”, mai aproape de valorile ci conceptiile lor. Ceea ce se afla langa ei, in afara cercului lor, este gresit si absurd. In totalitate. Ceea ce apare sub forma de noutate, este modul unor necunoscuti de a ne conduce vietile fara stirea noastra. Muzica, internetul, T.V. – ul, ziarele, literatura au devenit mijloace de manipulare a societatii. Parca nimic nu ar mai fi frumos in aceasta lume. Atunci, daca suntem atat de usor de manipulat, ce rost mai avem noi pe Terra? Doar progresam stiintific dupa niste planuri clare ale unora care cunoc deja cum si cand vom progresa, mergem in favoare vantului suflat cu ajutorul puterii unora care stiu deja cum si ce vom face, cate reusite vom avea (determinate tot de catre ei), pe cine vom iubi, cu cine vom face dragoste, dupa cine vom suferi, pe cine vom uri, pe cine vom idolatriza etc.
Evident, exista certitudinea faptului ca unii creatori (de muzica, de carti, de filme, de desene animate) introduc anumite mesaje codate care pot fi prinse doar de catre o anumita specie de public. Parca asa se intampla si cu Biblia. Parca si ea era codata. Atunci totul este o iluzie. Atunci cineva asteapta ceva de la noi si, mai presus, asteapta clipa potrivita. Oare sa fie 21.12.2012???
Am auzit tot felul de teorii care pretindeau venirea extraterestrilot, am auzit teorii ale preotilor, ale credinciosilor de rand, am auzit teorii ale sectantilor si ale ateilor dar, inca, nu am reusit sa aud teoria mea pentru ca sunt asaltata, la propriu, de zeci, sute de imagini desenate si pagini scrise din perspectiva subiectiva. Nimanui nu ii mai pasa de obiectivism. Profesorii de religie stiu ca, daca ar dori sa faca mai mult cu elevii lor, ar esua inainte de a incepe, ateii stiu si ei ca fundatia pe care o au in necredinta lor sta, uneori, in aer si , astfel, se ataca precum niste posibili pierzatori. Unii dintre ei vor pierde o data pentru totdeauna. In urma unui razboi, pe cale pasnica, prin vocea majoritatii sau prin alte metode, vor fi nevoiti sa se retraga cu coada intre picioare sau, poate, vor face asemenea acelor profeti mincinosi care au prezis sute de Apocalipse care nu au avut loc nicicand, dand vina pe o greseala de calcul sau pe alte inconveniente.
Subiectul numit Religie naste, zilnic, controverse la fel ca cel al extraterestrilor. Nu mai este, insa, un mister faptul ca nu suntem singuri in Univers sau ca acest Univers nu este singurul asa ca, prin consecinta, nici Religiile (musulmane, ortodoxe si catolice) nu abereaza.
In continuare se nasc controverse. Care este religia pura? Iisus era arab insa musulmanii exagereaza. Catolicii l-au rastignit ca si gest simbolic insa l-au pus pe Papa ca si trimisul lor. Celialti, asa ca mine, se considera si ei cei mai puri si cei mai drepti. Suntem si orientali si occidentali, avem mii de traditii si ne ducem mereu cu capul plecat le Biserica pentru o mica barfa. Suntem fatarnici si, uneori, usor de influentat. Cerem compasiune si suferim dupa Tepes. Ucidem pentru „cauze drepte” cand, de fapt, noi fugim de condamnare indreptatita a celorlalti. Si tot asa… As continua la nesfarsit insa nu sunt destul de informata, nu as putea fi nicicand. Prefer sa trec la subiectul care mi-a luat o parte din timpul meu in care, de obicei, dormeam.
Am in biblioteca mea frumoasa o carte numita „Stirpea Sfantului Graal” scrisa de catre Laurence Gardner care spune o multime de lucruri interesante. Eu prefer sa impartasesc o singura microscopica parte din ea care se numeste „Muzica Graal-ului”
Pitagora, citat de catre autor, afirma ca entitalile numerice placute auzului sunt aceleasi care incanta privirea si mintea noastra. „De asemenea, si Platone folosea exemple muzicale pentru a exprima armonia propaortionata in toate lucrurile”. Marii arhitecti ai catedralelor gotice au contruit aceste cladiri pentru a putea da muzicii (denumite de catre autor : „geometrie in forma de sunet”) calitatea necesara interpretarii acesteia ca si atare adica frumusete. Acest lucru poate fi dovedit printr-o documentare mai amanuntita. Filozofi si matematicieni au afirmat acest lucru. Este imposibil ca toate figurile importante sa fi fost marionete ale unui papusar atotputernic. Fiecare dintre ei a vazut adevarul si au transmis mesajul necesar omenirii. Din pacate, l-au trimis codat astfel incat cei ce isi doreau puterea suprema sa-l poata denatura.
Mi se pare gresit ca unii sa poata afirma nestingheriti ca muzica este un instrument al indobitocirii oamenilor. Atunci si copii ar putea deveni instrumente de manipulare in fata celor care raman fara puteri in fata puritatii. Toate si toti ar purta in spate condamnari, uneori, nedrepte iar noi… noi chiar am putea refuza darurile oferite de catre Univers.