Alegerile si logica


Eu idolatrizez copiii!!! Nicio persoana matura nu le este superioara deoarece sunt puri. Minunati! Deoarece poseda tot fara sa ceara nimic. Deoarece sunt frumosi fara sa aiba grija in mod excesiv de ei, pentru ca nu isi doresc sa fie cei mai tari din parcare in ciuda celorlalti copii, pentru ca experimenteaza si apreciaza jocurile, pentru ca… sunt perfecti.
Am devenit adepta lucrurilor simple. De indata ce am daramat peretii de sticla care ma impiedicau sa ating ceea ce imi doream, am reusit sa inteleg care este sensul vietii mele ACUM. Viitorul nu-l prezic, din fericire. Am mai invatat inca un lucru: nu este gresit sa nu te simti implicat emotional si sentimental fata de o mare parte din persoanele din jurul tau. Nu gresesti daca te hotarasti intr-o zi ca nu iti mai pasa de ceea ce gandesc cei din jurul tau, ca tu esti cel de-al doilea stapan al vietii tale si responsabilul pentru toate faptele tale bune sau rele. Nu este gresit sa te arati asa cum esti!
Insa revin la mine. De ce am hotarat eu faptul ca sunt o persoana normala si atat? Pentru ca nu am reusit sa definesc ciudatul… Glumeam. Pentru ca am fost eu cea care a privit in interiorul meu fara sa ii mai las pe altii sa isi expuna parerile. Toti avem ochi diferiti. Ochii mei nu pot apartine nimanui altcuiva decat mie. Ce m-a determinat sa scriu afirmatia de mai sus. O poza cu un bebe de cateva luni care zambea la 4 zile dupa ce i s-a facut un transplant de inima. Vocea fratelui meu care vorbeste la „telefon” cu nu stiu ce personaj imaginar. Telefonul, fiti atenti, este un biscuit :)) De-ala Tuc! :)) Eu nu m-as fi gandit sa fac asa ceva deoarece ii sunt net inferioara fratelui meu care traieste intr-o lume de poveste.
Copii sunt cei mai mari razboinici, eu as pierde lupa de indata ce as intra pe campul de batalie. Copii lupta pentru cele mai nobile cauze in timp ce unele din luptele mele au fost provocate de catre propriul ego. Armele copiilor sunt infailibile in frumusetea si delicatetea lor. Eu…eu pot doar sa ii admir. Mai mult decat pe Cheryl, mai mult decat pe fosta profa de engleza, mai mult decat pe orice persoana care nu este copil si care mi-a oferit, in unele momente, stari de liniste spirituala.
Daca vi s-ar oferi sansa de a inchide copilaria intr-o sticla pentru a va bucura de ea in cele mai grele momente, a-ti face acest lucru? Sau a-ti lasa-o sa zboare in infinita libertate pe care a oferit-o tuturor?

Anunțuri

Culori…Nonculori


A rade cu putere! A simti dorinta de a rade cat mai des! A nu inceta niciodata sa privesti anumite intamplari din viata ta ca pe posibile viitoare anecdote. Uneori, cand privesti zambete, cand auzi rasete, miroase a pofta de viata chiar daca nu si a tinerete si asta este ingrijorator. Tot mai multi tineri isi doresc sa isi puna capat vietii. Sa nu ii mai privim ca pe niste lasi incapabili de a-si tine in frau existenta, lucrurile pot degenera in ciuda eforturilor pe care le depun aceste persoane. Sa nu ii mai privim ca pe niste teribilisti, viitoare deseuri ale societatii. Sa nu ii mai privim urat! Si nu vorbesc doar despre tinerii care isi doresc sa se sinucida si, uneori, din nefericire, chiar reusesc sa faca acest lucru si sa nu vorbim nici despre parintii, rudele si prietenii care i-ar fi putut ajuta daca nu s-ar di ivit ceva mai important in acel moment crucial. „Atunci despre ce sa vorbim?”, ar intreba unii dintre cei care au reusit sa citeasca introducerea… Despre vreme, despre literatura, despre muzica, despre atentia prea mare acordata lui Serban Huidu?
Nu! Eu as vrea sa va scriu despre un curcubeu. Primul curcubeu pe care l-am vazut in acest an.
Nu am vazut prea multe curcubeuri, recunosc. Mai mult, as reusi sa le numar pe degetele de la maini. Toate au fost speciale, insa iar cel de astazi nu a facut exceptie…
Mi-am reprosat faptul ca nu m-am gandit sa-i fac o poza abia dupa ce am ajuns acasa insa apoi m-am gandit mai bine. Ce as putea sa fac cu o simpla poza? In plus, nu am un telefon performant gen I Phone 4,4S, 5, Samsung Omnia, Lumina, WHATERVER! Eu am un Huawei pe care l-am primit in dar cu ocazia unei zile oarecare de la o persoana care aflase cu cateva zile in urma ca imi plac telefoanele cu tastatura Qwerty. Asadar, mi-ar fi fost imposibil sa reusesc in vreun fel sa scot o imagine cat de cat multumitoare. Mi-a ramas una in minte, insa, si reuseste sa ma faca sa ma gandesc, de fiecare data in care imi amintesc de ea, ca exista lucururi frumoase si simple, pentru care nu trebuie sa platesti nimic, pe care nu ti le poate interzice nimeni si care reusesc sa te faca prietenul lumii si nu dusmanul ei.
Mereu gasim lucruri care nu ne plac in lumea in care traim. Nu este nimic in neregula cu asta. Vazand greselile, le putem repara. Gasind puncte slabe, le putem fortifica. Dar e pura utopie. Majoritatea oamenilor, din diferite motive, prefera sa scuipe in fata ceea ce considera urat iar daca insasi devine urata… Am face bine sa asteptam momentul in care sa ne trezim din aceasta profunda stare de somnolenta si sa incepem o noua zi, cu curcubeu sau fara.
Nu exista sfaturi bune sau proaste, exista doar puterea exemplului!

Aici nu gasesc niciun titlu…


Noi tindem sa ne simtim neindreptatiti de fiecare data cand ceva nu iese asa cum ne-am dori iar cu aceasta atitudine riscam sa rupem ceva important din existenta noastra.
Sa luam exemplul Anei (numele este pus la intamplare). Este o fata normala, sanatoasa, de o conditie financiara care ii permite sa isi satisfaca toate nevoile materiale. Ei bine, aceasta Ana a cautat timp de aproape 2 ani ceva al carui nume nici nu il stia si, ca si consecinta, a ignorat ceea ce viata ii oferea crezand ca are putina importanta asa ca in tot acest timp ea a mers pe drumul pe care il credea corect uitandu-se cum tot ceea ce era real se prabusea. Din cand in cand se mai oprea sa mai adune cate o ramasita a unei amintiri frumoase, a unei persoane cu care a petrecut momente fericite, din cand in cand se mai uita si in urma si, uneori, isi dorise si sa se intoarca pe acelasi drum pana la o rascruce cand ar fi putut sa ia o alta cale. Insa drumul inapoi se arata greu si cuprindea sacrificii asa ca a preferat calea relativ usoara, cea neteda si, in aparenta, corecta. Si asa a mers Ana, draguta de ea, pe intuneric, pe o strada goala ce parea sa nu mai aiba un capat pana cand destinatia ii aparu, sfioasa, in fata ochilor. In fata sa, Ana vazu cel mai frumos chip din lume, cel mai curat si incantator. I se oferise cel mai stalucitor zambet si cea mai prietenoasa si sincera privire, tot ceea ce isi dorise ea. Insa, dupa ceva timp, Ana a hotarat ca vrea mai mult asa ca a intins mana pentru a mangaia angelicul chip. La atingerea cu degetele lacome ale Anei, minunatul se transfora in praf, in mucegai, intr-o mare de muste, in intuneric si strada pe care fata o merse se ingusta pana disparu.
Vreti sa aflati ce s-a intamplat cu Ana? Ei bine, ea priveste tot mai atent in urma si vede cam tot ceea ce a pierdut pentru o simpla iluzie care la contactul cu realitatea se transforma intr-o imagine hidoasa. S-ar intoarce pana la prima rascruce insa nu stie daca ar putea suporta sa vada ruinele acelor lucuri minunate pe care le-a refuzat.
Am auzit de zeci de ori indemnuri ca „Traieste clipa!” , „Bucura-te de ceea ce iti da viata!” si, la fel ca Ana, am ras de ele si le-am indepartat repede cu gesturile cu care izgonesti un tantar intr-o seara de vara, in timp ce te afli pe balcon, terasa, pe un camp si privesti stelele. Am ascultat zeci de persoane care, mai mult sau mai putin, mi-au dorit binele insa consideram ca imi fac morala asa ca am preferat sa le ignor. Eu nu aveam nevoie de morala! Eu nu aveam nevoie de cuvinte, ci de fapte asa ca m-am indepartat de acele persoane, in unele cazuri brusc, in altele cu rabdare. Rezultatul a fost cam acelasi.
In concluzie, scopul acestui articol inca nu imi este cunoscut insa am vrut sa il scriu si sa il public. Poate exista si alte persoane ca mine si ca Ana, poate sper ca unele dintre persoanele pe care le-am tratat si le-am insultat cu tacerea mea vor citi, printr-o ironie a sortii, acest articol. Ceea ce ma bucura la mine este ca incep ca scap de aceste remuscari, regrete si resentimente pe care le-am cunoscut in ultimul timp. Nu sunt ceilalti cei care au o problema, nu sunt eu cea care are 1000 de probleme, nu este viata nedreapta, NU! Totul se desfasoara dupa un fir logic si, de data aceasta, real.