Eu nu reusesc sa vad stelele


M-am intrebat deseori, in ultimele luni, ce cautam in locurile pe care le vizitam. Cum am ajuns? Cu ce as fi ramas?

S-au intors de tot atatea ori cele mai neobisnuit amintiri. Imi este dor de Romania dar nu si de ce reprezentam eu acolo. Inca nu stiu cine sunt si ma intreb daca voi putea sti vreodata.

Insa ma intorc in prezent. Gasesc, tot mai des, explicatia logica a trarilor mele, cele pe care le consideram ilogice si nu reusesc sa imi dau seama daca acest lucru ma bucura sau nu. Ma simt la fel de vulnerabila si nu incetez sa imi repet ca eu nu am incredere in cei din jur chiar in momentele in care le ofer tot ceea ce reprezint eu. Ma contrazic si ma urasc. Nu imi place. Mi-as dori sa fiu asemenea celor care au incredere in ei si in propriile forte si, daca acestea sunt inexistente, in fortele pe care cred ca le eu. Dar eu nu sunt asa. Eu sunt o persoana speciala… „Una ragazza d’oro”, „Una giovane molto speciale”… Cel putin parerea celor din jurul meu este pozitiva. Nici nu ar putea fi altfel. Intru pe scena in liniste, imi joc partea bine si ies atunci cand toti vor asta. Ii satisfac iar ei se simt extrem de satisfacuti. E ca atunci cand ma joc cu fratele meu si il las pe el sa castige pentru ca vreau sa se simta fericit, multumit de el insusi.

Uneori am impresia ca gresesc, alteori imi spun ca el va avea timp ca lupte pentru ceea ce isi doreste si ca, acum, este datoria mea sa il fac sa se simta iubit si protejat si de mine, cea care venea acum 2 ani in fiecare vineri, dupa ce scapa de la scoala si ii aduce caramele si pufuleti LOTO, cea care l-a dus pentru prima data intr-un parc din Focsani, cea cu care s-a jucat pentru prima data cu mingea, cea care l-a invatat sa danseze si cea care, cateodata, se ascunde de el, se inchide in camera ei si se intreaba cine este, cine a fost si cine va fi pentru ca astea sunt o parte din intrebarile care ii umbresc existenta. Ar fi trebuit sa i-o imbunatateasca… Nu este asa. Nu stiu de ce, dar deocamdata, nu este asa.

Anunțuri

Better than drugs/ Better with drugs


Eu sunt obsedata de muzica. Nu imi e rusine sa recunosc, nu vreau sa neg, imi place sa admit asta. Dintotdeauna am avut nevoie de stari speciale pentru a ma simti bine, am simtit nevoia de a suferi, de a fi deprimata, de a-mi pune zeci de intrebari fara a da niciun raspuns. Am crezut ca sunt o ciudata, am crezut ca sunt singura, m-am inselat. Nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau nu. Ceea ce este sigur e ca aceste stari ma ajuta sa pretuiesc mai mult fericirea si lucrurile pe care viata mi le ofera.

The XX nu este doar o trupa britanica ci un gen, un simbol. Sunt tineri, talentati si par inzestrati cu aparate care fac in asa fel incat muzica lor sa intre in cei care o asculta in asa fel incat sa creeze dependenta. Cu mine au reusit si este cea mai frumoasa si mai constructiva dependenta pe care am avut-o vreodata.

Romy Madley-Croft, Jamie Smith, Oliver Sim…

Multi dintre cei care intra pe acest blog sigur nu au auzit niciodata aceste nume si nici nu au auzit de trupa pe care ei o formeaza deja de destui ani. Mai jos, gasiti cateva link-uri prin care ii veti cunoaste.

Crystalised este una dintre cele mai cunoscute melodii produse si interpretate de ei. Nu este de mirare. Anul 2009 nu a fost prea productiv din punct de vedere al muzicii de calitate asa ca opera muzicala a venit in lume ca o dovada ca muzica contemporana, facuta de persoane care abia au iesit din adolescenta este de calitate.

Fiction este my no1 fav song! De ce? Pentru ca vocea lui Oliver Sim reuseste sa ofere un ingredient special versurilor profunde: suflet! Poate ca se datoreaza faptului ca el este unul din compozitorii piesei, poate ca chiar a simtit lucrurile pe care tot le povesteste. Ma intreb uneori de ce ma face si pe mine sa le simt…

Intro este genul de piesa care te cucereste din prima. Poate ca de asta Rihanna a preluat-o ca sa faca o piesa de-a ei, mai comerciala. Ideea mea: suna mai bine in versiunea originala. 🙂 Enjoy!

Al doilea cantec al lor care ma transforma total este Missing. Este o capodopera, este o poveste, este o stare, sunt sentimente si ganduri. E muzica!

Islands ne convinge ca The XX sunt prea cool. Mie imi place instrumentalul, imi plac versurile, imi place video-ul. No comment!

Va ofer a treia piesa de care sunt indragostita in versiune remix. Daca v-a placut, ascultati-o si in versiunea originala… Enjoy!

„Atunci de ce The XX nu sunt faimosi?”

Sunt destul de cunoscuti si vor fi si mai mult. Eu zic sa avem rabdare…