Obiectiv – Fericirea


Auzisem, sau citisem, sau realizasem faptul ca fericirea absoluta nu exista. Ne bucuram doar de momentele fericite care tin locul unei umbrele frumos colorate in vreme de ploaie. Imi place ideea asta, nu este utopica, este simpla, autentica, este exact ceea ce imi trebuia.
Mi-am pus intrebarea: care sunt momentele de fericire care imi vor face ziua mai buna?
Cele in care ascult muzica, cele pe care le petrec cu fratele meu, cele in care citesc, cele in care ma plimb pe strazile Romei fara sa imi pese de nimic din ceea ce exista in jurul meu? As mai enumera 100, 100 de clipe care imi aduc zambetul pe buze si care ma destind, care ma protejeaza si imi tin companie.
Si daca nu as cauta fericirea pentru ce as mai trai? Nu gasesc un scop mai bun in viata noastra incredibil de scurta decat obtinerea fericirii, a noastra si a celor pe care ii iubim.
Am fost dintotdeauna o fiinta exagerat de egoista pana sa cunosc copii, copii familiei mele si, pentru ca sunt vesnic emotionata atunci cand vorbesc despre ei le mai dau si nume: Mihaela si Riccardo. Fata este nepoata mea, baietelul este fratele meu, zapacitul, cum il numesc eu… Am petrecut langa ei clipe de interesanta fericire, clipe importante si private de resentimentele care domina viata asta fara cap si coada pe care o traiesc adultii. De ce? Pentru ca avem nevoie sa fim copii macar putin, suntem morti fara scaparile noastre ludice, fara amintirile acelor ochisori mari si clari pe care am avut ocazia sa ii vedem. Si doua perechi din ochisorii aceia m-au privit pe mine. Si m-am privit in ei. Uneori, nu mi-a placut ceea ce am vazut de parca nu as fi meritat toate acele lucruri frumoase pe care mi le-au daruit fara strangere de inima, toate sentimentele pe care le exprimau si care ma copleseau si inca o fac. Acesti pitici, ambasadori ai fericirii, sunt modele exceptionale, sunt frumosi, buni, inteligenti, perfecti. Nu pot sa inchei paragraful fara sa le multumesc pentru tot ce mi-au daruit.

Din pacate, chiar daca incercam din rasputeri sa ne contruim o zestre din momentele fericite, nu putem sfida timpul pentru ca nu este de ajuns sa facem un lucru corect ci trebuie sa il facem atunci cand trebuie, in acea clipa magica in care trebuie sa ne urmam instictul, imaginatia, inima. Ratiunea ne impinge usor spre rutina. De ce sa cheltui acei bani pe care i-am strans pentru batranetea mea pe o masina, sau pentru o excursie sau ca sa imi renovez maine casa? Pentru ca nu stiu sigur daca voi mai apuca sa fiu batrana. De ce sa ma las de fumat daca ma relaxez cel mai mult in pauzele de tigara de la servici, atunci cand fug de langa colegii pe care nu ii suport, de sefa care ma streseaza, de tot ce imi innnoreaza ziua? Pentru ca tu, oricum, urasti tigarile. Te uiti cu profunda scarba spre pachetul de Kent sau de Vogue sau de Dunhill dar tot il bagi in geanta pentru ca este lucrul care te amageste cel mai mult pe lumea asta si o face intr-un fel anume incat tu esti singura vinovata asa ca arunca – l, o data pentru totdeauna, si cheltuie banii pe ceva care te-ar ajuta sa eliberezi stress-ul cotidian intr-un mod pozitiv.
Ne punem tot mai des intrebari despre sensul vietii si, o parte semnificativa din grupul numit populatia Terrei ma si reactioneaza in acest sens. Se fac sondaje mai in toate tarile, se calatoreste mult in lumile indepartate spiritual si ca si km pentru a afla cum procedeaza ei pentru a fi fericiti. Noi nu am rezista nici macar o saptamana in spatiul lor daca nu ne-am implica la maximum iar ei, in schimb, au ales sa stea departe de a noastra deoarece valorile lor sunt total diferite fata de cele ale societatii moderne in sensul ca ale lor au o baza solida. Noi muncim pentru a ne forma continue facilitati, pentru a avea o masina mai puternica, o casa mai mare, bani din belsug, pentru a ne simti in siguranta si impliniti material. Desigur, nu condamn dorinta celorlalti de a atinge succesul, si eu imi doresc o existenta privata de griji materiale insa, sincera sa fiu, nu mi-as indeplini niciodata visul daca, inainte, nu mi-as ingriji spiritul. Nu din punct de vedere religios. Nu inteleg religia si nici pe Dumnezeul biblic, acel tiran care asteapta clipa in care se va razbuna si va aduce sfarsitul lumii. Chiar auzisem un preot, in clasele 5-8 spunand urmatoarele cuvinte : „De Dumnezeu trebuie sa va fie frica, in primul rand.”
Din cate stiam eu, respectul si, mai apoi, iubirea nu rasar din frica. In niciunul din anii de scoala pe care i-am facut nu am auzit pe cineva care sa incerce sa schimbe conceptia noastra despre Dumnezeu. Aveam in fata oameni care se gandeau la ceva total diferit atunci cand ne vorbeau despre religie. Doar profa pe care am avut-o in clasele 9-11 incercase, candva, sa ne citeasca ceva scris de catre Einstein. Din pacate, abandonase imediat mareata ei initiativa.
Revin. Locuitoriii lumii a treia ne sunt net superiori deoarece ei vad in Dumnezeu puritate, frumusete si adevar, pentru ca sunt vesnic umili insa incerdibil de mandri de conditia lor, pentru ca ei traiesc pentru a culege fericirea fiecarei noi zi pe care le-o ofera Universul. Noi, pe de alta parte, avem o fata de speriat atunci cand ne trezim. Eu, de exemplu, nu imi mai amintesc de cand nu am mai inceput dimineata cu zambetul pe buze chiar daca as avea zilnic motive pentru care sa ii multumesc nu stiu cui pentru sansa care mi-o da de vreo 18 ani incoace.
Cati dintre acei oameni care traiesc in cabane in care bate vantul si mananca tot ce le ofera natura, cati dintre acei oameni intelepti si prietenosi si fericiti fumeaza o tigara pentru a-si acorda un moment de respiro?
In al doilea rand, de ce ne pierdem optimismul atat de brusc? De parca am avea o revelatie absurda in timpul unei nopti oarecare si ne hotaram : „Gata!!! M-am saturat de ipocrizia, de rautatea lumii, de lume in general.” Si incetam sa mai visam confundand pesimismul pe care il adoptam toti intr-o ora oarecare, intr-o zi oarecare cu realismul necesar vietii de adult.
Mie mi se face dor, uneori, de micile bucurii pe care mi le oferea inainte copilaria. Si regret faptul ca incep de pe acum sa am regrete, ca fac sau nu anumite lucruri. Si am inceput sa urasc sa traiesc in trecut sau in viitor, sa iubesc sa ma bucur de prezent, sa citesc, sa scriu, sa ascult muzica, sa fac toate lucrurile care valideaza faptul ca sunt o persoana libera si rationala si ca pot face ceea ce vreau si ceea ce imi place si ca voi putea face asta si in viitor. Si incep sa imi plac, pentru prima data pentru ca, in clipa asta, nu pot fi nici mai buna dar nici mai rea si pentru ca am transformat fericirea intr-un obiectiv, in cel mai mare vis al meu.