Alegerile si logica


Eu idolatrizez copiii!!! Nicio persoana matura nu le este superioara deoarece sunt puri. Minunati! Deoarece poseda tot fara sa ceara nimic. Deoarece sunt frumosi fara sa aiba grija in mod excesiv de ei, pentru ca nu isi doresc sa fie cei mai tari din parcare in ciuda celorlalti copii, pentru ca experimenteaza si apreciaza jocurile, pentru ca… sunt perfecti.
Am devenit adepta lucrurilor simple. De indata ce am daramat peretii de sticla care ma impiedicau sa ating ceea ce imi doream, am reusit sa inteleg care este sensul vietii mele ACUM. Viitorul nu-l prezic, din fericire. Am mai invatat inca un lucru: nu este gresit sa nu te simti implicat emotional si sentimental fata de o mare parte din persoanele din jurul tau. Nu gresesti daca te hotarasti intr-o zi ca nu iti mai pasa de ceea ce gandesc cei din jurul tau, ca tu esti cel de-al doilea stapan al vietii tale si responsabilul pentru toate faptele tale bune sau rele. Nu este gresit sa te arati asa cum esti!
Insa revin la mine. De ce am hotarat eu faptul ca sunt o persoana normala si atat? Pentru ca nu am reusit sa definesc ciudatul… Glumeam. Pentru ca am fost eu cea care a privit in interiorul meu fara sa ii mai las pe altii sa isi expuna parerile. Toti avem ochi diferiti. Ochii mei nu pot apartine nimanui altcuiva decat mie. Ce m-a determinat sa scriu afirmatia de mai sus. O poza cu un bebe de cateva luni care zambea la 4 zile dupa ce i s-a facut un transplant de inima. Vocea fratelui meu care vorbeste la „telefon” cu nu stiu ce personaj imaginar. Telefonul, fiti atenti, este un biscuit :)) De-ala Tuc! :)) Eu nu m-as fi gandit sa fac asa ceva deoarece ii sunt net inferioara fratelui meu care traieste intr-o lume de poveste.
Copii sunt cei mai mari razboinici, eu as pierde lupa de indata ce as intra pe campul de batalie. Copii lupta pentru cele mai nobile cauze in timp ce unele din luptele mele au fost provocate de catre propriul ego. Armele copiilor sunt infailibile in frumusetea si delicatetea lor. Eu…eu pot doar sa ii admir. Mai mult decat pe Cheryl, mai mult decat pe fosta profa de engleza, mai mult decat pe orice persoana care nu este copil si care mi-a oferit, in unele momente, stari de liniste spirituala.
Daca vi s-ar oferi sansa de a inchide copilaria intr-o sticla pentru a va bucura de ea in cele mai grele momente, a-ti face acest lucru? Sau a-ti lasa-o sa zboare in infinita libertate pe care a oferit-o tuturor?

Anunțuri

Culori…Nonculori


A rade cu putere! A simti dorinta de a rade cat mai des! A nu inceta niciodata sa privesti anumite intamplari din viata ta ca pe posibile viitoare anecdote. Uneori, cand privesti zambete, cand auzi rasete, miroase a pofta de viata chiar daca nu si a tinerete si asta este ingrijorator. Tot mai multi tineri isi doresc sa isi puna capat vietii. Sa nu ii mai privim ca pe niste lasi incapabili de a-si tine in frau existenta, lucrurile pot degenera in ciuda eforturilor pe care le depun aceste persoane. Sa nu ii mai privim ca pe niste teribilisti, viitoare deseuri ale societatii. Sa nu ii mai privim urat! Si nu vorbesc doar despre tinerii care isi doresc sa se sinucida si, uneori, din nefericire, chiar reusesc sa faca acest lucru si sa nu vorbim nici despre parintii, rudele si prietenii care i-ar fi putut ajuta daca nu s-ar di ivit ceva mai important in acel moment crucial. „Atunci despre ce sa vorbim?”, ar intreba unii dintre cei care au reusit sa citeasca introducerea… Despre vreme, despre literatura, despre muzica, despre atentia prea mare acordata lui Serban Huidu?
Nu! Eu as vrea sa va scriu despre un curcubeu. Primul curcubeu pe care l-am vazut in acest an.
Nu am vazut prea multe curcubeuri, recunosc. Mai mult, as reusi sa le numar pe degetele de la maini. Toate au fost speciale, insa iar cel de astazi nu a facut exceptie…
Mi-am reprosat faptul ca nu m-am gandit sa-i fac o poza abia dupa ce am ajuns acasa insa apoi m-am gandit mai bine. Ce as putea sa fac cu o simpla poza? In plus, nu am un telefon performant gen I Phone 4,4S, 5, Samsung Omnia, Lumina, WHATERVER! Eu am un Huawei pe care l-am primit in dar cu ocazia unei zile oarecare de la o persoana care aflase cu cateva zile in urma ca imi plac telefoanele cu tastatura Qwerty. Asadar, mi-ar fi fost imposibil sa reusesc in vreun fel sa scot o imagine cat de cat multumitoare. Mi-a ramas una in minte, insa, si reuseste sa ma faca sa ma gandesc, de fiecare data in care imi amintesc de ea, ca exista lucururi frumoase si simple, pentru care nu trebuie sa platesti nimic, pe care nu ti le poate interzice nimeni si care reusesc sa te faca prietenul lumii si nu dusmanul ei.
Mereu gasim lucruri care nu ne plac in lumea in care traim. Nu este nimic in neregula cu asta. Vazand greselile, le putem repara. Gasind puncte slabe, le putem fortifica. Dar e pura utopie. Majoritatea oamenilor, din diferite motive, prefera sa scuipe in fata ceea ce considera urat iar daca insasi devine urata… Am face bine sa asteptam momentul in care sa ne trezim din aceasta profunda stare de somnolenta si sa incepem o noua zi, cu curcubeu sau fara.
Nu exista sfaturi bune sau proaste, exista doar puterea exemplului!

Ei si noi


Cu totii am auzit despre Inchizitie, nu? Sunt cei care i-au considerat eretici pe Cavaleri Templieri si pe o buna bucata din asa numitele „vrajitoare” si asa numitii „magicieni”.
Asadar, in anul 1252 Papa critica metodele folosite de catre Inchizitie. Ca o urmare, aceasta isi va desfasura activitatea in secret. Victimele care isi confesau erezie erau inchise si apoi arse pe rug, cele care nu confesau acest lucru primeau acelasi tratament.
In anul 1480, Inchizitia se dezlantuie in Spania, indreptandu-se spre evrei si musulmani. Nu mult dupa instaurarea sa, aceasta creaza un adevarat razboi impotriva vrajitoarelor nu numai in Spania ci in intreaga Europa crestina.
In anul 1484, Heinrich Kramer si Jacob Spregner publica o carte denumita „Macelul vrajitoarelor” in care explica ,cu lux de detalii fantastice, ce amenintare malefica reprezinta cei care practica magia neagra. Papa Inocentiu al III-lea a fost atat de convins de aceasta carte incat dupa doi ani semneaza documentul prin care apropa orice forma de combatere impotriva acestei secte blasfemice. De retinut este faptul ca, pana atunci, acest cult nu a constituit in nicio clipa o adevarata amenintare la adresa omenirii deoarece consta in practicarea catorva ritualuri pagane si in venerarea zeului rural Pan care avea o infatisare asemanatoare Diavoului de astazi. (Nota: Oamenii Bisericii au ajuns la concluzia ca zeul Pan este, de fapt, Satana)
Din moment ce toti adeptii Inchizitiei erau barbati (si catolici) s-a stabilit ca vrajitoria trebuia sa fie practicata doar de catre femei.
Cuvantul witch (vrajitoare) provine dintr-o antica forma a lui wilow (salcie) din care ar putea proveni si wicked (raufacator)
Salcia era pomul zeitei lunii iar adoratorii acestui arbore posedau puteri supranaturale de dividere.
Astfel, Biserica Catolica a introdus orice persoana care nu se gasea in niciuna din categoriile Bisericii Crestine in cea a vrajitorilor. Mai multe personaje ilustre au fost acuzate de vrajitorie iar vanatoarea de vrajitoare era organizata numai in spatiile rurale, in mijlocul persoanelor care nu se puteau apara. Victimele erau strangulate, inecate sau arse de vii pentru ca au venerat Diavolul si spiritele intunecate. Intre timp, celelalte persoane care practicau magia insa apartineau claselor privilegiate erau obligate sa isi desfasoare activitatile in secret.
Potrivit unor adepti isterici ale Bisericii Catolice, nu ar exista nicio problema daca Inchizitia ar fi restaurata. Fireste, aceste lucruri se transmit doar prin viu grai. E ca la noi, atunci cand gasim pe cate unul care ii invoca pe Ceausescu si Tepes atunci cand se lasa prada setei de sange.
Subiectul „Biserica” este unul de actualitate iar diversitatea este un cutit cu doua taisuri.
Daca ne-am intoarce in trecut, pe vremea Inchizitiei, cu un telefon mobil sau cu o lanterna, daca le-am arata unul din acele experimente chimice pe care le facem la scoala, daca am pune la indoiala vorbele unor nebuni din fruntea ierarhiei bisericesti, atunci am fi strangulati, inecati sau arsi pe rug.
Pe de alta parte, problema sectelor devine tot mai profunda de parca ar fi la moda si devii sectant sau ateu, de parca ar fi cool sa nu il cauti pe Dumnezeul care ti se potriveste TIE si sa il renegi pur si simplu, de parca ne-am dori razboaie, sange, sange si iar sange (Be careful what you wish for). Parca nu asa ne-a invatat Dumnezeu, nu? Ne stoarcem creierii sa gasim greseli ale OAMENILOR care au scris Evangheliile si uitam de descoperim frumusetea spirituala si sa traim in stadiul de implinire deoarece credinta nu inseamna religie sau Biserica. Ea inseamna … o sa descoperiti voi 🙂
Ceea ce am scris despre vrajitoare este extras dintr-un fragmen al unei carti pe care o am in biblioteca si voi mai scrie astfel de fragmente pentru a ilustra greselile umane din trecut care au dus la acest amestec religios si non-religios de astazi care ia proportii ingrijoratoare.

Noi, astia, oamenii normali, pe cine sa credem?


Am mentionat cuiva sau am scris pe blog faptul ca in mainile mele a aterizat o carte despre jurnalismul italian. Imi doream ceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine tara in care traiesc in momentul actual. Titlul cartii m-a dus cu gandul la evenimentele istorice din trecut insa, neavand ocazia sa o rasfoiesc, am dat peste gandurile unui jurnalist cunoscut in tara sa de origine care judeca, din ambele perspective, evenimentele politice din trecut care vor deveni istorice in viitor.
De ce spun ca Marco Travaglio foloseste scrie o carte subiectiva folosind pareri colective? Deoarece prezinta fapte reale denaturate de catre cei interesati, aducand, din fericire, dovezi incontestabile. Pe 11.09.2012 am reinceput sa citesc respectiva carte care, apropo, se numeste ” Disparitia faptelor”. Din intamplare sau nu, am ajuns la un capitol care priveste problema Turnurilor Gemene si „misiunea” americana in Iraq. Ca si motto am gasit un citat al lui George Orwell din 1984: „Razboiul reprezinta pacea!”, „Libertatea este sclavie!”, „Ignoranta confera forta!”. Vina noastra, a cetatenilor de rand, pare sa fie care a lipsei de interes fata de informatia autentica. Pentru ani in sir, am putut vedea la T.V. imagini cu respectivele turnuri, cu soldati americani si britanici care imparteau mancare si medicamente celor sarmani dar si imagini cu masini care explodau, oameni care mureau, „eroi” romani in sicriu care primeu nu stiu ce medalie de la presedinte post-mortem. Americanii, adica Bush, au dorit sa combata terorismul lasand lumea sa creada ca Al Qaeda poseda un numar mare de arme de distrugere in masa pe care au de gand sa le foloseasca in curand. Dupa ce aceasta informatie s-a dovedit a fi falsa, americanii au hotarat ca irachenii ii doreau acolo asa ca au mai ramas. Insa, erau impuscati pe strazi si erau tinta numeroaselor proteste. Apoi, s-au gandit ca ar fi bine sa instaleze democratia in aceas tara si sa starpeasca terorismul de la radacina. Gresit! Au fabricat teroristi care, dovada fiind atentatele de la Madrid si Londra. Intre timp aparusera niste poze cu soldatii americani care torturau presupusii teroristi, ca doar asa se intampla in democratie (thanks God ca nu exista Facebook). Colin Powell inainte de a-si pierde functia de secretar de stat spune urmatoarele lucuri: „Daca ei nu ne vor acolo, va trebui sa plecam.” In your face, Mr. Powell!!! Pleci doar tu si vei fi inlocuit de catre doamna Orez (Condoleezza). Apoi au urmat rapirile jurnalistilor din toate partile. Chiar si noi am avut acei 3 jurnalisti rapiti. Nu stiu cat de autentica a fost rapirea lor insa, in alte tari, printre care si Italia, unele rapiri au fost chiar regizate pe bani grei platiti noilor teroristi asa ca bani de arme (cu aproximatie, cateva zeci de milioane de euro). Ce facea din Iraq o destinatie atat de buna pentru a incepe un razboi nefondat? Petrolul! Rauri de petrol care erau impartite intre granzii mondiali in timp de unii soldati mai trebuiau sa mai impuste vreun civil fara vina si fara aparare, vreun camarad sau trebuia sa stea in locul lui, linistit, alaturi de arma sa care era orice, numai arma de razboi nu (asta, in unele cazuri). Aceste lucruri le stim deja cam de prin 2006. Pacea face mai multe victime decat razboiul iar democratie scoate la suprafata mai multi tirani decat comunismul. Ceea ce provoaca ingrijorare, este, repet, sistemul de informare manevrat de catre clasa politica. De ce in 2001, nu ni s-a spus ca nu exista niciun terorist care sa ne ameninte? De ce, pentru atentatul de la Madrid, au fost inculpati alti teroristi si anume gruparea ETA.
Totul se dovedeste a fi politic si deloc cinstit, radical iar neincrederea in clasa politica autohtona si modiala este pe deplin justificata. Ceea ce inspaimanta putin este faptul ca toti cei care pledeaza pentru a anumita extrema o combat pe cea opusa astfel incat, noi, oamenii de rand, suntem ca o minge care trece de la o parte la cealalta a terenului fara sa stim in mainile cui ajungem si care ne va fi destinatia.

Di gente


Traim in timpuri de criza, nu? Si totusi, din punct de vedere material, ne putem permite sa ne cumparam aproape toate lucrurile necesare ba chiar, cateodata, ne putem face si de cap cu portofelul in mana :))
Atunci ma gandesc ca aceasta criza are, pe undeva pe acolo, si o natura comportamentala. Aici, unde locuiesc in acest moment, am ocazia sa cunosc destui romani. Fireste, nu incep niciun tip de conversatii cu niciunul dintre ei. Nu sunt o fire prietenoasa, nu imi place prea mult sa imi fac cunostiinte iar majoritatea amicilor mei am castigat-o in urma unor indelungi perioade de timp in care totul a decurs de la sine. Eram simple cunostiinte pana intr-o fericita zi cand un telefon, un cuvant in plus, un drum parcurs impreuna din intamplare ne-a daruit statutul de amici/prieteni. Imi plac lucrurile facute dupa ce au fost gandite indeajuns de mult. Imi plac oamenii care nu vor sa para ceea ce nu sunt. Ai venit de la coada vacii, ei bine, nu incerca sa dai de inteles ca pana si sangele albastru iti este inferior. Devii penibil. In fata mea si a tuturor celor care te privesc. Iar eu, proaspat scapata dintr-un taram in care superficialitatea se nascuse, imi doresc sa simt parfumul modestiei. Urasc persoanele care merg cu nasul pe sus, le prefer pe cele care ma privesc in ochi. In aceasta viata, trebuie sa echilibram lucurile care ne sunt date. Nu este corect sa luam de undeva mai mult deoarece lasam un gol in alta parte la fel de importanta iar a vorbi cu o persoana care prefera sa lase goluri in mai multe parti este ca si cum ai intreba un surd ce este iubirea deoarece speri mereu sa gasesti un raspuns, oricare ar fi el. Daca nu il obtii, asta pentru ca vorbesti (nu prin semne) cu un surd, ramai, la randul tau, putin gol/goala. Din cauza greselii pe care ai facut-o sau din cauza lipsei unui limbaj comun.
Pana la urma totul este ciudat, iar personajele lumii in care traim nu fac exceptie. Este tot mai greu sa afli adevaratul caracter al unei persoane numai privire in ochi. Chiar aseara am visat ca vorbeam cu niste copii, niste rromi, mai exact. Erau murdari, saraci si infometati si, in lumea viselor mele, ei furasera ceva. Nu stiu cum am ajuns EU sa vorbesc cu ei insa eram acolo si ii intrebam daca au furat acel aliment sau nu. Nici unul nu m-a privit in ochi in timp ce ma mintea iar asta este o calitate umana tot mai rara deoarece, daca ne gandim, toti mintim la un moment dat. Chiar Oscar Wide spuse ca minicuna este rezultatul unei imaginatii bogate pe cand adevarul spus de fiercare data nu denota decat lipsa respectivei imaginatii. Asadar, nu afirm asta pentru ca a spus-o si O. Wilde ci o spun pentru ca este adevarat: uneori este bine sa mai spunem cate o mincina mica pentru a ne salva piele de ceea ce ar putea fi o mare belea.
Insa, sunt si persoane care au facut din minciuna un stil de viata iar, in acest caz, imaginatia nu are un rol hotarator si nici nu pot servi prea multe scuze. Nu imi plac mincinosii nesimtiti iar faptul ca nu isi ascund privirea atunci cand mint intr-o chestiune deloc lipsita de importanta vorbeste de la sine.
Traiesc in frumoasa, occidentala si pitoreasca Italia. Pana acum vreo 2 luni uram faptul ca trebuie sa stau aici, voiam cu orice pret sa ma intorc la radacinile mele pentru ca mi se parea ca sunt precum musca in lapte aici. Acum nu mai cred acest lucru. Un individ se poate integra intr-o societate nu daca se pliaza perfect dupa ea ci daca incearca sa o faca mai buna, daca se regaseste, partial, in acel loc.
Insa nu despre asta voiam sa vorbesc ci despre romanii aflati aici. Nu generalizez, as face o mare greseala. Asta ar insemna sa ma bag si pe mine in oala hotilor, a criminalilor etc.
Sunt oameni ce au caractere diferite dar care incearca din rasputeri sa se asemene. Poate nu le place ideea de originalitate.
Sunt vesnic suparati deoarece italienii nu ii respecta si nu au sentimente prea bune pentru intregul comportament al lor in societate. De la horele in piata de haine, de la copii murdari si cu muci la nas( hai ca asta am vazut si la unii italieni), de la bax-urile de bere cumparate in favoarea unei mese zilnice pana la incapatanarea lor de a nu acorda un predicat cu un verb, romanii nu fac altceva decat sa inrautateasca lucrurile si, nu stiu de ce, nu incearca sa schimbe deloc acest lucru, ba chiar, adopta o atitudine extrem de aroganta in fata celor care i-au primit in tara lor ca doar, na, suntem si noi, in parte, latini.
In continuare, o italianca si o romanca s-au intalnit, prin minune (sigur… :)) ) la casa unui supermaket pe care il frecventez si eu.
I: Aveti de platit 63 de euro. Stiti despre acea oferta?
R: Nu. Care?
I: La 30 de euro cheltuiti puteti cumpara cu feon cu 1 euro.
R: Da!? Atunci iau si eu unul
I: 64 de euro.
R: Auzi, dar nu imi poti da 2 feoane? Ca stii, am 63 de euro de cumparaturi…
I: Nu deoarece sunt pe un singur bon.
R: Si nu poti imparti acest bon in 2 bonuri ca sa pot lua 2?
I: Nu.
R: Nu e corect asa. Auzi, dar feoanele astea nu sunt stricate, nu?
I: Nu
R: Dar nu il pot incerca aici putin?
I: Poftiti restul. La revedere !

My Newfoundland – Partea I


Suntem infricosatori! Uneori, suntem atat de lipsiti de compasiune incat termenii care ne pot descrie in acele momente nu exista. Insa exista motive, valide sau nu…
Ce ne face pe noi sa ne aratam cruzimea? Poate dorinta de a ne proteja de un pericol pe care il consideram iminent.
Nu am de gand sa scriu despre violenta fizica deoarece, chiar daca subiectele sunt tot mai de actualitate, nu pot face nimic pentru copii batuti de catre parinti, pentru sotiile batute de catre cei care trebuiau sa le fie pereche sau pentru victimele care se aflau in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Eu as vrea sa scriu despre violenta psihica (poate nici nu exista in realitate…). Ce ma determina pe mine sa ii agresez psihic pe cei care mi se apropie prea mult? Frica de ei. Nu sunt genul de persoana care tortureaza mintea unei alte persoane doar pentru a se distra ci acel gen care face acest lucru pentru a descoperi daca poate avea incredere in ea. Este o metoda foarte neortodoxa, nu o fac cu buna stire si, uneori, chiar nici nu functioneaza. Multe dintre persoanele care mi-au fost alaturi, mai mult sau mai putin timp, au crezut de cuviinta ca ar fi bine sa se indeparteze (multe dintre persoanele care intr-adevar conteaza pentru mine) de lucrurile absurde pe care le ofeream. Niciuna dintre ele nu era vinovata de faptul ca imi puneam tot mai des intrebari, ca ma intalneam tot mai des cu certitudinea ca lucruri in care credeam sunt simple utopii. De fapt, nimeni nu m-a iluzionat prea mult. La naiba, toate persoanele din jurul meu erau atat de legate de pamant iar eu pluteam in deriva spre un loc despre care nu stiam nimic, nici daca mai exista.

Este ciudat sa auzi tot felul de sunete ale lumii urbane, sa auzi vocile oamenilor pe care nu ii cunosti, sa simti, uneori, parfumul mancarii pe care o gatesc si sa nu te intereseze. Este ciudat sa te afli intr-un loc si sa iti doresti cu toata fiinta ta sa fii in altul, nu in acele locuri frumoase in care ai fost pana acum, in care ai ras si ai apreciat frumusetea vietii. Chiar si acum razi si apreciezi ceea ce Universul ofera lumii insa, tie, personal, Universul nu ti-a oferit nimic. Nu este dusmanul tau, nu esti dusmanul lui. Poate, pur si simplu, va ignorati. Poate Universul a considerat ca e mai bine asa pentru ca esti inconjurata de prea multe persoane speciale, capabile de a face lucruri marete pentru a fi si tu speciala. Si iti doresti sa faci un rol din inexistenta rolului tau in lume, vrei sa ajuti, sa descoperi, vrei sa iubesti si sa creezi orice, conteaza sa fie ceva frumos si de durata. Dar acum trebuie sa astepti deoarece ceva din trecut te urmeaza oriunde si trebuie sa ii descoperi esenta, sa ii afli semnificatia si sa incepi noi planuri asa cum ai facut pana acum, sa speri ca macar pe acestea le vei duce la bun sfarsit si sa te bucuri de reusita ta. Insa determini persoanele care te inconjoara sa isi faca griji pentru tine chiar daca nu vrei asta. Pur si simplu, nu este chipul fericirii pe care doreai sa le-o oferi. Uneori iti doresti sa ii pedepsesti in acest fel si reusesti si, apoi, iti pare rau. De fiecare data. Dintotdeauna

Unde este locul lor?????


Am incercat sa scriu aproape 10 fraze ca si introducere a urmatorului articol. Nu am reusit sa duc la capat niciuna. Incepeam bine insa nu mai puteam continua. Gaseam niste ultime cuvinte inainte de cuprins potrivite insa nu le puteam adapta unor cuvinte de inceput potrivite. Ma tot intreb ce le determina pe acele copile care se comporta ca si cele din video-urile pe care le puteti vedea la sfarsit. Isi doresc sa fie la moda, sa fie cool, sa fie cunoscute si admirate. Cunoscute sunt, celelalte teluri nu si le-au indeplinit si, cu o astfel de atitudine, nu si le vor indeplini niciodata.
Fetele care m-au dat pe spate (de ras) se numesc Selena si Flory (cred ca asa se scrie). Sunt surori, verisoare si cele mai bune prietene. Despre varsta ce pot sa spun… Ele inca mai sunt suparate ca o fata de la scoala nu se mai joaca cu ele deci NO COMMENT
Fetele, sofisticate si pretentioase de felul lor au, in primul video, o gama larga de bijuterii adica, mai exact, tinighele luate de la diferite festivaluri din satul/orasul lor. De precizat faptul ca au iubiti si ca au un gust deosebit (de prost) in materie de cosmetica. Flory are o fixatie cu camasile la care adauga acesoriile ei cu pietre pretioase („varoski”) sau perle adevarate, originale.
Nota: Acest video se serveste sub doua forme : ca 10 minute din viata pierdute sau ca o portie potrivita de ras. In orice caz, enjoy! „Este daruit de mine catre tine” :))
Video-ul se numeste „Colectia mea de bijuteri”. Din nou, NO COMMENT…

Al doilea videoclip se numeste „Colectia mea de oje” insa ele vorbesc despre prietenie, adica se fac de ras (din nou) pe Youtube. Ce sa va spun… Nu ramaneti traumatizati dupa ce urmariti acest video, va rog :))

Cel de-al treilea video o are in prim plan doar pe Selena iar in spate puteti observa doua picioare si, de data asta, chiar isi prezinta colectia de oje luate de la Bazar. Cu Engleza nu sta prea bine asa cum puteti auzi (nu ca romana ii place…) insa fata asta a reusit sa ma faca sa ma tem de copilele de varsta ei.