Ceea ce caut


Ma trezesc din nou cu parfumul tau printre degetele mele
Ca in orice dimineata cand nu vedem pentru prima data soarele
Ci ceea ce ne va conduce restul zilei iar eu, ca si altele, prefer
Sa ma las condusa intr-o stare de profunda fericire pe care
Nu voi sti sa o numesc mai tarziu. Dar devine parte din mine.
Intr-o piata in care nimic din ceea ce vedem nu e real
Si oamenii de langa noi sunt doar niste fantasme
Iar poeziile si-au pierdut din tinereasca vigoare
Si visurile isi cauta noi culcusuri cand e perioada de hibernare
In lumea in care se cauta doar lucrurile inovative
Si se abandoneaza cele frumoase si utile.
In spatiul din inima mea pe care l-am creat pentru tine.
Imi pierd deseori cuvintele ce zboara
Ca frunzele intr-o dupamiaza de toamna.

Anunțuri