Alegerile si logica


Eu idolatrizez copiii!!! Nicio persoana matura nu le este superioara deoarece sunt puri. Minunati! Deoarece poseda tot fara sa ceara nimic. Deoarece sunt frumosi fara sa aiba grija in mod excesiv de ei, pentru ca nu isi doresc sa fie cei mai tari din parcare in ciuda celorlalti copii, pentru ca experimenteaza si apreciaza jocurile, pentru ca… sunt perfecti.
Am devenit adepta lucrurilor simple. De indata ce am daramat peretii de sticla care ma impiedicau sa ating ceea ce imi doream, am reusit sa inteleg care este sensul vietii mele ACUM. Viitorul nu-l prezic, din fericire. Am mai invatat inca un lucru: nu este gresit sa nu te simti implicat emotional si sentimental fata de o mare parte din persoanele din jurul tau. Nu gresesti daca te hotarasti intr-o zi ca nu iti mai pasa de ceea ce gandesc cei din jurul tau, ca tu esti cel de-al doilea stapan al vietii tale si responsabilul pentru toate faptele tale bune sau rele. Nu este gresit sa te arati asa cum esti!
Insa revin la mine. De ce am hotarat eu faptul ca sunt o persoana normala si atat? Pentru ca nu am reusit sa definesc ciudatul… Glumeam. Pentru ca am fost eu cea care a privit in interiorul meu fara sa ii mai las pe altii sa isi expuna parerile. Toti avem ochi diferiti. Ochii mei nu pot apartine nimanui altcuiva decat mie. Ce m-a determinat sa scriu afirmatia de mai sus. O poza cu un bebe de cateva luni care zambea la 4 zile dupa ce i s-a facut un transplant de inima. Vocea fratelui meu care vorbeste la „telefon” cu nu stiu ce personaj imaginar. Telefonul, fiti atenti, este un biscuit :)) De-ala Tuc! :)) Eu nu m-as fi gandit sa fac asa ceva deoarece ii sunt net inferioara fratelui meu care traieste intr-o lume de poveste.
Copii sunt cei mai mari razboinici, eu as pierde lupa de indata ce as intra pe campul de batalie. Copii lupta pentru cele mai nobile cauze in timp ce unele din luptele mele au fost provocate de catre propriul ego. Armele copiilor sunt infailibile in frumusetea si delicatetea lor. Eu…eu pot doar sa ii admir. Mai mult decat pe Cheryl, mai mult decat pe fosta profa de engleza, mai mult decat pe orice persoana care nu este copil si care mi-a oferit, in unele momente, stari de liniste spirituala.
Daca vi s-ar oferi sansa de a inchide copilaria intr-o sticla pentru a va bucura de ea in cele mai grele momente, a-ti face acest lucru? Sau a-ti lasa-o sa zboare in infinita libertate pe care a oferit-o tuturor?

Anunțuri

Culori…Nonculori


A rade cu putere! A simti dorinta de a rade cat mai des! A nu inceta niciodata sa privesti anumite intamplari din viata ta ca pe posibile viitoare anecdote. Uneori, cand privesti zambete, cand auzi rasete, miroase a pofta de viata chiar daca nu si a tinerete si asta este ingrijorator. Tot mai multi tineri isi doresc sa isi puna capat vietii. Sa nu ii mai privim ca pe niste lasi incapabili de a-si tine in frau existenta, lucrurile pot degenera in ciuda eforturilor pe care le depun aceste persoane. Sa nu ii mai privim ca pe niste teribilisti, viitoare deseuri ale societatii. Sa nu ii mai privim urat! Si nu vorbesc doar despre tinerii care isi doresc sa se sinucida si, uneori, din nefericire, chiar reusesc sa faca acest lucru si sa nu vorbim nici despre parintii, rudele si prietenii care i-ar fi putut ajuta daca nu s-ar di ivit ceva mai important in acel moment crucial. „Atunci despre ce sa vorbim?”, ar intreba unii dintre cei care au reusit sa citeasca introducerea… Despre vreme, despre literatura, despre muzica, despre atentia prea mare acordata lui Serban Huidu?
Nu! Eu as vrea sa va scriu despre un curcubeu. Primul curcubeu pe care l-am vazut in acest an.
Nu am vazut prea multe curcubeuri, recunosc. Mai mult, as reusi sa le numar pe degetele de la maini. Toate au fost speciale, insa iar cel de astazi nu a facut exceptie…
Mi-am reprosat faptul ca nu m-am gandit sa-i fac o poza abia dupa ce am ajuns acasa insa apoi m-am gandit mai bine. Ce as putea sa fac cu o simpla poza? In plus, nu am un telefon performant gen I Phone 4,4S, 5, Samsung Omnia, Lumina, WHATERVER! Eu am un Huawei pe care l-am primit in dar cu ocazia unei zile oarecare de la o persoana care aflase cu cateva zile in urma ca imi plac telefoanele cu tastatura Qwerty. Asadar, mi-ar fi fost imposibil sa reusesc in vreun fel sa scot o imagine cat de cat multumitoare. Mi-a ramas una in minte, insa, si reuseste sa ma faca sa ma gandesc, de fiecare data in care imi amintesc de ea, ca exista lucururi frumoase si simple, pentru care nu trebuie sa platesti nimic, pe care nu ti le poate interzice nimeni si care reusesc sa te faca prietenul lumii si nu dusmanul ei.
Mereu gasim lucruri care nu ne plac in lumea in care traim. Nu este nimic in neregula cu asta. Vazand greselile, le putem repara. Gasind puncte slabe, le putem fortifica. Dar e pura utopie. Majoritatea oamenilor, din diferite motive, prefera sa scuipe in fata ceea ce considera urat iar daca insasi devine urata… Am face bine sa asteptam momentul in care sa ne trezim din aceasta profunda stare de somnolenta si sa incepem o noua zi, cu curcubeu sau fara.
Nu exista sfaturi bune sau proaste, exista doar puterea exemplului!

Aici nu gasesc niciun titlu…


Noi tindem sa ne simtim neindreptatiti de fiecare data cand ceva nu iese asa cum ne-am dori iar cu aceasta atitudine riscam sa rupem ceva important din existenta noastra.
Sa luam exemplul Anei (numele este pus la intamplare). Este o fata normala, sanatoasa, de o conditie financiara care ii permite sa isi satisfaca toate nevoile materiale. Ei bine, aceasta Ana a cautat timp de aproape 2 ani ceva al carui nume nici nu il stia si, ca si consecinta, a ignorat ceea ce viata ii oferea crezand ca are putina importanta asa ca in tot acest timp ea a mers pe drumul pe care il credea corect uitandu-se cum tot ceea ce era real se prabusea. Din cand in cand se mai oprea sa mai adune cate o ramasita a unei amintiri frumoase, a unei persoane cu care a petrecut momente fericite, din cand in cand se mai uita si in urma si, uneori, isi dorise si sa se intoarca pe acelasi drum pana la o rascruce cand ar fi putut sa ia o alta cale. Insa drumul inapoi se arata greu si cuprindea sacrificii asa ca a preferat calea relativ usoara, cea neteda si, in aparenta, corecta. Si asa a mers Ana, draguta de ea, pe intuneric, pe o strada goala ce parea sa nu mai aiba un capat pana cand destinatia ii aparu, sfioasa, in fata ochilor. In fata sa, Ana vazu cel mai frumos chip din lume, cel mai curat si incantator. I se oferise cel mai stalucitor zambet si cea mai prietenoasa si sincera privire, tot ceea ce isi dorise ea. Insa, dupa ceva timp, Ana a hotarat ca vrea mai mult asa ca a intins mana pentru a mangaia angelicul chip. La atingerea cu degetele lacome ale Anei, minunatul se transfora in praf, in mucegai, intr-o mare de muste, in intuneric si strada pe care fata o merse se ingusta pana disparu.
Vreti sa aflati ce s-a intamplat cu Ana? Ei bine, ea priveste tot mai atent in urma si vede cam tot ceea ce a pierdut pentru o simpla iluzie care la contactul cu realitatea se transforma intr-o imagine hidoasa. S-ar intoarce pana la prima rascruce insa nu stie daca ar putea suporta sa vada ruinele acelor lucuri minunate pe care le-a refuzat.
Am auzit de zeci de ori indemnuri ca „Traieste clipa!” , „Bucura-te de ceea ce iti da viata!” si, la fel ca Ana, am ras de ele si le-am indepartat repede cu gesturile cu care izgonesti un tantar intr-o seara de vara, in timp ce te afli pe balcon, terasa, pe un camp si privesti stelele. Am ascultat zeci de persoane care, mai mult sau mai putin, mi-au dorit binele insa consideram ca imi fac morala asa ca am preferat sa le ignor. Eu nu aveam nevoie de morala! Eu nu aveam nevoie de cuvinte, ci de fapte asa ca m-am indepartat de acele persoane, in unele cazuri brusc, in altele cu rabdare. Rezultatul a fost cam acelasi.
In concluzie, scopul acestui articol inca nu imi este cunoscut insa am vrut sa il scriu si sa il public. Poate exista si alte persoane ca mine si ca Ana, poate sper ca unele dintre persoanele pe care le-am tratat si le-am insultat cu tacerea mea vor citi, printr-o ironie a sortii, acest articol. Ceea ce ma bucura la mine este ca incep ca scap de aceste remuscari, regrete si resentimente pe care le-am cunoscut in ultimul timp. Nu sunt ceilalti cei care au o problema, nu sunt eu cea care are 1000 de probleme, nu este viata nedreapta, NU! Totul se desfasoara dupa un fir logic si, de data aceasta, real.

Pai de ce??


Imi era dor sa scriu… De multe ori, in aceste luni de activitate virtuala, asta a fost terapia mea insa pauza, destul de lunga de altfel, mi-a facut relativ bine. Probabil ma aflu in perioada schimbarilor si ale revelatiilor pentru ca, zi de zi, ceva se schimba in mine. Ce ciudat suna acel „ceva”… Totusi, nu pot numi altfel ceea ce se schimba.
De mai multe ori, in aceasta perioada in care nu am mai scris, m-am intrebat de ce naiba mi-am facut blog. Planuri mari nu am in ceea ce il priveste, bloggerita cu acte in regula nu as vrea sa ajung (suna fals insa acest ambient al bloggerilor super-comunicativi si ale intrunirilor specifice ma enerveaza cumplit). Unii ar spune ca in asta consta activitatea blogurilor si cei care nu fac parte din elita comunitatii lor sunt niste pierzatori. De aceea, cei cu sute de vizualizari zilnice se „straduiesc” (uneori, fara succes) sa publice, ca o reactie, zilnic. De aceea, cei „mari” ignora blogurile mici dupa ce au incercat sa le schimbe dupa placerea lor. Citisem, in acest timp, un comentariu al unui blog care , in cuvinte prea multe, ii spune celui care a scris articolul ca nu ii place rezultatul si ca respectivul ar face bine sa inceteze activitatea. Un comentariu impertinent si fara rost scris de catre un „mare” blogger cu peste 300.000 de vizualizari. Si, astfel, incep sa ma gandesc la faptul ca aceasta categorie a bloggerilor poate fi, fara probleme, asociata unei scoli in care toti isi ocupa spatiul cuvenit. Insa este evident ca unii vor vrea sa evolueze si poate nu vor reusi din prima incercare insa merita sa nu renunte decat atunci cand va fi sigur ca nu este prea tarziu.
Cat despre bloguri, in general, asa cum am mai spus, le citesc cu o deosebita placere pe cele mici, asa ca ale mele. Exista si exceptii, bineinteles. Ideea pe care mi-am facut-o in tot acest timp este ca nu conteaza daca esti un blogger cunoscut sau unul mai putin cunoscut. Diferenta o faci atunci cand esti determinat sa reusesti in ceea ce iti propui. Blogul este acum la moda si daca vrei sa iti faci unul pentru a comunica ai mari sanse sa reusesti. Motivele pentru care persoanele care detin cate un blog scriu in propriul spatiu virtual sunt multe. Multe si diferite. Si bune! Ceea ce iubesc la blogurile cunoscute este ca, unele, se implica in cauze sociale pentru ca vocea lor se aude mai clar decat a celorlalti. Eu, ca sa fiu sincera, nu stiu exact de ce scriu. Dar imi place!

Ei si noi


Cu totii am auzit despre Inchizitie, nu? Sunt cei care i-au considerat eretici pe Cavaleri Templieri si pe o buna bucata din asa numitele „vrajitoare” si asa numitii „magicieni”.
Asadar, in anul 1252 Papa critica metodele folosite de catre Inchizitie. Ca o urmare, aceasta isi va desfasura activitatea in secret. Victimele care isi confesau erezie erau inchise si apoi arse pe rug, cele care nu confesau acest lucru primeau acelasi tratament.
In anul 1480, Inchizitia se dezlantuie in Spania, indreptandu-se spre evrei si musulmani. Nu mult dupa instaurarea sa, aceasta creaza un adevarat razboi impotriva vrajitoarelor nu numai in Spania ci in intreaga Europa crestina.
In anul 1484, Heinrich Kramer si Jacob Spregner publica o carte denumita „Macelul vrajitoarelor” in care explica ,cu lux de detalii fantastice, ce amenintare malefica reprezinta cei care practica magia neagra. Papa Inocentiu al III-lea a fost atat de convins de aceasta carte incat dupa doi ani semneaza documentul prin care apropa orice forma de combatere impotriva acestei secte blasfemice. De retinut este faptul ca, pana atunci, acest cult nu a constituit in nicio clipa o adevarata amenintare la adresa omenirii deoarece consta in practicarea catorva ritualuri pagane si in venerarea zeului rural Pan care avea o infatisare asemanatoare Diavoului de astazi. (Nota: Oamenii Bisericii au ajuns la concluzia ca zeul Pan este, de fapt, Satana)
Din moment ce toti adeptii Inchizitiei erau barbati (si catolici) s-a stabilit ca vrajitoria trebuia sa fie practicata doar de catre femei.
Cuvantul witch (vrajitoare) provine dintr-o antica forma a lui wilow (salcie) din care ar putea proveni si wicked (raufacator)
Salcia era pomul zeitei lunii iar adoratorii acestui arbore posedau puteri supranaturale de dividere.
Astfel, Biserica Catolica a introdus orice persoana care nu se gasea in niciuna din categoriile Bisericii Crestine in cea a vrajitorilor. Mai multe personaje ilustre au fost acuzate de vrajitorie iar vanatoarea de vrajitoare era organizata numai in spatiile rurale, in mijlocul persoanelor care nu se puteau apara. Victimele erau strangulate, inecate sau arse de vii pentru ca au venerat Diavolul si spiritele intunecate. Intre timp, celelalte persoane care practicau magia insa apartineau claselor privilegiate erau obligate sa isi desfasoare activitatile in secret.
Potrivit unor adepti isterici ale Bisericii Catolice, nu ar exista nicio problema daca Inchizitia ar fi restaurata. Fireste, aceste lucruri se transmit doar prin viu grai. E ca la noi, atunci cand gasim pe cate unul care ii invoca pe Ceausescu si Tepes atunci cand se lasa prada setei de sange.
Subiectul „Biserica” este unul de actualitate iar diversitatea este un cutit cu doua taisuri.
Daca ne-am intoarce in trecut, pe vremea Inchizitiei, cu un telefon mobil sau cu o lanterna, daca le-am arata unul din acele experimente chimice pe care le facem la scoala, daca am pune la indoiala vorbele unor nebuni din fruntea ierarhiei bisericesti, atunci am fi strangulati, inecati sau arsi pe rug.
Pe de alta parte, problema sectelor devine tot mai profunda de parca ar fi la moda si devii sectant sau ateu, de parca ar fi cool sa nu il cauti pe Dumnezeul care ti se potriveste TIE si sa il renegi pur si simplu, de parca ne-am dori razboaie, sange, sange si iar sange (Be careful what you wish for). Parca nu asa ne-a invatat Dumnezeu, nu? Ne stoarcem creierii sa gasim greseli ale OAMENILOR care au scris Evangheliile si uitam de descoperim frumusetea spirituala si sa traim in stadiul de implinire deoarece credinta nu inseamna religie sau Biserica. Ea inseamna … o sa descoperiti voi 🙂
Ceea ce am scris despre vrajitoare este extras dintr-un fragmen al unei carti pe care o am in biblioteca si voi mai scrie astfel de fragmente pentru a ilustra greselile umane din trecut care au dus la acest amestec religios si non-religios de astazi care ia proportii ingrijoratoare.

My Newfoundland. Partea a II-a


Mi-as dori sa aflu de ce am aceasta stare de lipsa a unei parti din mine. Ok, sunt racita, adorm la 12 si ma trezesc la 3 pentru a adormi pe la 5-6 si a ma trezi la 7 jumatate. Dar nu asta este problema! Aceeasi stare o aveam si cand dormeam 8 ore pe noapte si cand eram sanatoasa. De fapt, in sufletul meu, sunt geloasa pe acei oameni care nu isi complica viata atat de mult ca si mine pentru ca ii privesc si par atat de linistiti, atat de intregi. Stiu un singur lucru: imi lipseste acel lucru, ma duc sa il cumpar. Cerintele lor sunt materiale iar cand, in interiorul lor se intampla ceva neplacut, dau vina pe altii. Eu stiu ca sunt singura vinovata pentru ca, pana acum, nu a existat persoana care sa aiba o influenta necontenita asupra mea iar acum, mai mult, ca oricand, nu am sanse sa dau peste o astfel de persoana.
Insa, mi-am stors creierii de vreo cateva sapatamani pentru ca situatia se’mpute rau… Nu este dorul de casa pentru ca a inceput sa imi placa foarte mult aici, am tot ce imi trebuie din punct de vedere material, am carti, am liniste, muzica si persoane dispuse sa imi sara in ajutor oricand. Atunci trebuie sa fie nevoia de iubire.
De cand ma stiu, nu am fost niciodata obsedata de o relatie. Bine, nu eram nici fata dorita de toti baietii insa de potentiali prieteni nu am dus lipsa niciodata si asta pentru ca, desi nu ii cautam, tocmai atitudinea mea ii provoca. Dar toti erau niste ciudati si pe alocuri „transparenti” iar eu nu am putut sa ma simt atrasa fizic de ei decat dupa ce relatia dintre noi devenise se topise pana la inexistanta. Inca ma mai trezesc gandindu-ma la nu stiu ce Ionut, Denis, Dorin si Marius. Nu pentru mult timp, totusi… Dar ma gandesc iar ceea ce caut eu la un baiat nici eu nu stiu. Ultimul, un musulman antipatic a ras de faptul ca vreau o plimbare in parc si se supara mereu pentru faptul ca nu voiam sa merg la mare cu el. Omule, am 70 de kg, nu ma simt complexata insa nu am chef sa ma vad EU in costum de baie in fata unei mari care nu m-a atras niciodata. Eu vreau in parc pentru ca sunt o romantica, o idioata fara limite care se viseaza tomana pe nu stiu ce strada inexistenta, uneori pe ploaie, alaturi de un baiat fara chip si cu geaca de piele, cu adidasi de nefirma si un mers lin, alaturi de un baiat care sa nu creada ca liceul nu isi are rostul in viata unei persoane si care sa nu fie speriat de moarte de fratele lui la 29 de ani. Pentru ca, la 29 de ani, daca esti terorizat de fratele tau nu poti sa te numesti barbat. Si, inainte de toate esti musulman. Prin religie, esti un complet idiot care exagereaza si idolatrizeaza un tiran de piatra numai pentru ca asa este traditia. Ei bine, tu nu te numesti traditie insa, oricum, m-am eliberat de frustrarea pe care o aveam. Have a nice life!
Un alt lucru care mi-a invadat linistea este natura umana care m-a inspaimantat. Suntem violenti si incapatanati, iubim sa fim nesimtiti (ca, asa, avem libera opinie) si nu ne pasa de cei din jurul nostru. In fata balconului casei in care locuiesc sta o femeie, bunica a 2 baieti. In opinia mea, aia ar trebui sa fie batuta cu pietre deoarece terorizeaza micutii atunci cand este singura cu ei. Mai mult, i s-a pus pata pe mine pentru ca nu o salut. Din fericire, sunt libera si pot alege pe cine sa salut si nu iar tu imi faci scarba, idioato pentru ca esti proasta si ipocrita si mai esti si rea cu nepotii tai pe care oricum nu ii meriti. De fapt, ai merita sa mori singura si mai nefericita decat ai fost tu vreodata. Si stii ce ma mai deranjeaza la tine? Chiar daca tipi mereu la copii aia si ii bati si le vorbesti mai urat decat idiotului ala de caine pe care il ai, ei te iubesc, ei inca te iubesc desi nu ai merita nicio privire de-a lor.
Si ma intreb unde sa caut iubirea atunci cand persoana pe care tocmai am ilustrat-o este considerata buna. Desigur, am inceput sa am o obsesie in ceea ce priveste copii deoarece ma fascineaza prin fiinta lor. Desigur, nu sunt in masura de a judeca persoanele de langa mine mai ales pentru faptul ca inca ce zboara se mananca si, de la un timp, imi este frica sa cresc.
Looool, vreau iubire fara sa vrea sa cresc.
Doctor, doctor, help me!! : (2)

Noi, astia, oamenii normali, pe cine sa credem?


Am mentionat cuiva sau am scris pe blog faptul ca in mainile mele a aterizat o carte despre jurnalismul italian. Imi doream ceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine tara in care traiesc in momentul actual. Titlul cartii m-a dus cu gandul la evenimentele istorice din trecut insa, neavand ocazia sa o rasfoiesc, am dat peste gandurile unui jurnalist cunoscut in tara sa de origine care judeca, din ambele perspective, evenimentele politice din trecut care vor deveni istorice in viitor.
De ce spun ca Marco Travaglio foloseste scrie o carte subiectiva folosind pareri colective? Deoarece prezinta fapte reale denaturate de catre cei interesati, aducand, din fericire, dovezi incontestabile. Pe 11.09.2012 am reinceput sa citesc respectiva carte care, apropo, se numeste ” Disparitia faptelor”. Din intamplare sau nu, am ajuns la un capitol care priveste problema Turnurilor Gemene si „misiunea” americana in Iraq. Ca si motto am gasit un citat al lui George Orwell din 1984: „Razboiul reprezinta pacea!”, „Libertatea este sclavie!”, „Ignoranta confera forta!”. Vina noastra, a cetatenilor de rand, pare sa fie care a lipsei de interes fata de informatia autentica. Pentru ani in sir, am putut vedea la T.V. imagini cu respectivele turnuri, cu soldati americani si britanici care imparteau mancare si medicamente celor sarmani dar si imagini cu masini care explodau, oameni care mureau, „eroi” romani in sicriu care primeu nu stiu ce medalie de la presedinte post-mortem. Americanii, adica Bush, au dorit sa combata terorismul lasand lumea sa creada ca Al Qaeda poseda un numar mare de arme de distrugere in masa pe care au de gand sa le foloseasca in curand. Dupa ce aceasta informatie s-a dovedit a fi falsa, americanii au hotarat ca irachenii ii doreau acolo asa ca au mai ramas. Insa, erau impuscati pe strazi si erau tinta numeroaselor proteste. Apoi, s-au gandit ca ar fi bine sa instaleze democratia in aceas tara si sa starpeasca terorismul de la radacina. Gresit! Au fabricat teroristi care, dovada fiind atentatele de la Madrid si Londra. Intre timp aparusera niste poze cu soldatii americani care torturau presupusii teroristi, ca doar asa se intampla in democratie (thanks God ca nu exista Facebook). Colin Powell inainte de a-si pierde functia de secretar de stat spune urmatoarele lucuri: „Daca ei nu ne vor acolo, va trebui sa plecam.” In your face, Mr. Powell!!! Pleci doar tu si vei fi inlocuit de catre doamna Orez (Condoleezza). Apoi au urmat rapirile jurnalistilor din toate partile. Chiar si noi am avut acei 3 jurnalisti rapiti. Nu stiu cat de autentica a fost rapirea lor insa, in alte tari, printre care si Italia, unele rapiri au fost chiar regizate pe bani grei platiti noilor teroristi asa ca bani de arme (cu aproximatie, cateva zeci de milioane de euro). Ce facea din Iraq o destinatie atat de buna pentru a incepe un razboi nefondat? Petrolul! Rauri de petrol care erau impartite intre granzii mondiali in timp de unii soldati mai trebuiau sa mai impuste vreun civil fara vina si fara aparare, vreun camarad sau trebuia sa stea in locul lui, linistit, alaturi de arma sa care era orice, numai arma de razboi nu (asta, in unele cazuri). Aceste lucruri le stim deja cam de prin 2006. Pacea face mai multe victime decat razboiul iar democratie scoate la suprafata mai multi tirani decat comunismul. Ceea ce provoaca ingrijorare, este, repet, sistemul de informare manevrat de catre clasa politica. De ce in 2001, nu ni s-a spus ca nu exista niciun terorist care sa ne ameninte? De ce, pentru atentatul de la Madrid, au fost inculpati alti teroristi si anume gruparea ETA.
Totul se dovedeste a fi politic si deloc cinstit, radical iar neincrederea in clasa politica autohtona si modiala este pe deplin justificata. Ceea ce inspaimanta putin este faptul ca toti cei care pledeaza pentru a anumita extrema o combat pe cea opusa astfel incat, noi, oamenii de rand, suntem ca o minge care trece de la o parte la cealalta a terenului fara sa stim in mainile cui ajungem si care ne va fi destinatia.